Video Raul este olimpic la 4 materii, deşi face naveta la liceu, o oră pe zi, în Maramureş. Îşi vede viitorul în România
Un elev de clasa a XI-a din județul Maramureș a scris istorie în învățământul local, după ce a obținut patru medalii la tot atâtea olimpiade naționale. Performanța remarcabilă a fost dublată de calificarea în lotul național al României pentru două dintre disciplinele de concurs, deschizându-i calea spre etapa internațională. La întoarcere, la liceul unde învaţă, băiatul a fost primit ca un adevărat erou.
Din trenul care l-a adus de la olimpiade, Raul a ajuns direct în curtea liceului din Târgu Lăpuș, unde a fost așteptat de toată școala. Vizibil emoţionat, băiatul a fost medaliat în faţa tutror colegilor.
"Nu m-am aşteptat la asta. Nu m-am aşteptat la rezultate în sensul ăsta, am sperat, dar inclusiv ultima calificare la baraj a fost o surpriză maximă pentru mine", spune Raul Perhaiţa, olimpic.
Deși ar putea urma o facultate în străinătate, tânărul își vede viitorul în România. Iar acum, performanțele sale îi permit accesul la orice universitate din țară. "Peste 10-15 ani mă văd în ţară. Indiferent de ce o să fac între prezent şi viitor vreau să mă întorc în ţară", crede Raul Perhaiţa, olimpic.
Sprijinit constant de părinți, Raul a trecut prin două săptămâni intense, iar momentul revederii cu familia, în curtea liceului, a fost presărat cu lacrimi de bucurie. "Suntem foarte mândri de el. A muncit mult şi cu ajutorul profesorilor din acest liceu. Noi l-am ajutat, l-am susţinut cu orice, dar el a muncit foarte, foarte, foarte mult", spune Geanina Perhaiţa, mama lui Raul.
Performanța istorică a tânărului din Groșii Țibleșului a fost una plina de sacrificii. Raul face naveta la liceu, un drum de aproximativ o oră, dar asta nu l-a împiedicat sa devină cel mai bun.
"Nu e întotdeauna simplu, e greu. Ne cere din timp. Există un program de pregătire, există un plan care împreună cu Raul a fost făcut încă de anul trecut. Încă de anul trecut el a luat locul 1 pe ţară la reţele şi am zis dacă tot ai luat locul 1, Raul, haide să vedem poate putem, mai mult", arată Cristian Miholca, profesor coordonator.
"E o performanţă extraordinară şi mă inspiră şi pe mine să încerc să devin o versiune mai bună a mea şi să performez şi eu pe viitor în astfel de domenii", spune Mihai, coleg.
Deşi a întâmpinat probele cu laptopul cu care s-a prezentat la olimpiade, Raul a reușit să obțină patru medalii la olimpiadele naţionale de Inteligență Artificială, securitate Cibernetică, rețele de calculatoare și TIC.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰