Simulare BAC 2026, subiecte la Matematică. Elevii au la dispoziţie 3 ore pentru a rezolva exerciţiile
Marţi, 24 martie, simularea examenului de Bacalaureat 2026 continuă cu proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, după ce, luni, elevii au susținut proba scrisă la limba și literatura română. Miercuri, examenul continuă cu proba la alegere a profilului sau specializării.
Luni s-a desfăşurat prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română. La Subiectul al III-lea, candidații de la profilul real au avut de analizat o poezie de Lucian Blaga, iar cei de la profilul uman, o poezie de Ion Barbu. La examen au participat peste 114.600 de elevi, iar peste 23.100 de elevi au fost absenți.
Simularea Bacalaureatului are loc în contextul protestului declanşat de sindicatele din Educaţie, nemulţumite de măsurile de austeritate adoptate de Guvern. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" au îndemnat cadrele didactice să nu oprească protestul nici săptămâna viitoare, când încep simulările pentru examenul de Bacalaureat. Astfel, luni, simularea a fost suspendată în 59 de şcoli, fiind vorba de peste 6.400 de elevi de clasa a XII-a.
Miercuri, simularea la Bac 2026 va continua cu proba la alegere a profilului sau specializării, iar rezultatele vor fi comunicate pe 3 aprilie.
Ce subiecte au picat la simularea din 2025
La simularea examenului de Bacalaureat 2025, elevii de la profilul mate-info au avut de rezolvat subiecte care au acoperit mai multe capitole din programă, de la exerciții de bază până la cerințe de analiză matematică.
La primul subiect, cerințele au vizat noțiuni precum progresia geometrică, funcția de gradul al doilea, ecuațiile exponențiale, probabilitățile și geometria în plan. Elevii au avut de făcut atât calcule directe, cât și probleme care cereau aplicarea formulelor cunoscute.
Subiectul al doilea a fost axat pe algebră. Candidații au avut exerciții cu matrice, determinanți și sisteme de ecuații, dar și o cerință legată de o lege de compoziție, unde trebuiau să verifice anumite proprietăți și să rezolve relații între numere.
La subiectul al treilea, accentul a căzut pe analiza matematică. Aici, elevii au avut de lucrat cu derivate, asimptote și integrale, cu cerinţe specifice.
Cum se desfăşoară probele
Vineri, înainte de începerea probelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis ultimele date privind participarea liceelor la simularea Bacalaureatului. Astfel, simularea este organizată în 1.364 (95,59%) unităţi de învăţământ, numărul (estimativ) de elevi înscrişi în platformă până la momentul raportării fiind de peste 143.000.
Potrivit MEC, 63 de licee, adică 4,41% din numărul total de unităţi de învăţământ, au anunţat că nu participă la simulare. Peste 60.500 de elevi au participat deja la simulări organizate la nivel local. Luni, 23 martie, va avea loc prima probă scrisă - simularea la Limba şi literatura română. Simularea se desfăşoară în perioada 23 - 26 martie.
Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie.
Simularea Bacalaureatului are loc pe fondul protestului sindicatelor din Educaţie, nemulţumite de măsurile de austeritate luate de Guvern. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" au îndemnat cadrele didactice să nu oprească protestul nici săptămâna viitoare, când încep simulările pentru examenul de Bacalaureat.
Cum pot elevii să corecteze greșelile
Elevii care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală și completează, alături, răspunsul considerat corect.
În cazul subiectelor tip grilă, la discipline precum Matematică sau Istorie, procedura prevede că „un răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect” (art. 10 (10)). Dacă elevul schimbă răspunsul de mai multe ori, varianta finală trebuie scrisă în rubrica special destinată punctajului, aflată lângă variantele de răspuns.
Cum se corectează lucrările
Conform procedurii, fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori, selectați, cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN), astfel încât fiecare lucrare să fie evaluată de cel puțin un astfel de profesor evaluator.
Distribuirea lucrărilor către profesorii evaluatori, în vederea evaluării, se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate.
Art. 13 - „(4) Distribuirea lucrărilor de evaluat se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate, astfel încât fiecare profesor evaluator să primească, de regulă, 50 de lucrări pentru evaluare. Numărul lucrărilor distribuite unui profesor evaluator, pentru evaluare, poate fi mai mare, în situația în care platforma semnalează existenţa unei diferente mai mari de un punct între notele acordate de către cei doi profesori evaluatori și care presupune reevaluarea lucrării, respectiv în situația în care se impune redistribuirea unor lucrări din cauza indisponibilității de ultim moment a unor profesori evaluatori.”
Dacă între notele acordate de cei doi evaluatori există o diferență mai mare de un punct, lucrarea este automat redistribuită altor doi profesori.
Art. 13 - „(8) În situaţia în care platforma semnalează o diferenţă mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluatori, lucrarea va fi transmisă automat şi aleatoriu către alti doi profesori evaluatori.
(9) După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note - valori extreme, ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note - valori centrale.
(10) Rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă.
Calendarul simulării probelor la Bac 2026
În conformitate cu Anexa 2 la O.M.E. nr. 6.059 din 29 august 2025, Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2025 - 2026, este următorul:
- 23 martie 2026 - Proba E) a) - probă scrisă - Limba și literatura română
- 24 martie 2026 - Proa E) c) - probă scrisă - proba obligatorie a profilului
- 25 martie 2026 - Proba E) d) - probă scrisă - proba la alegere a profilului sau specializării
- 26 martie 2026 - Proba E) b) - probă scrisă - Limba și literatura maternă
- 3 aprilie 2026 - Comunicarea rezultatelor
Când şi cum se anunţă rezultatele de la simulare
Rezultatele obținute de elevi la probele scrise ale simulării examenului de Bacalaureat 2026 nu sunt afișate și nu sunt făcute publice. Rezultatele obținute la probele scrie ale simulării examenului de Bacalaureat 2026 nu se contestă.
Comunicarea rezultatelor obținute la simularea examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026 se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.
În conformitate cu OME nr. 6.059 din 29 august 2025, rezultatele obținute de elevi la simularea examenului național de Bacalaureat 'sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare'. Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui.
Unitățile de învățământ care obțin rezultate necorespunzătoare la simulările naționale sunt monitorizate și îndrumate constant de către inspectoratul școlar, în vederea îmbunătățirii performanțelor școlare ale elevilor.
Calendar Bacalaureat 2026
Sesiunea iunie-iulie 2026
- 2-4 iunie 2026 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 4 iunie 2026 Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a
- 8-10 iunie 2026 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
- 10-11 iunie 2026 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
- 11-12 iunie 2026 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
- 15-17 iunie 2026 Evaluarea competențelor digitale - proba D
- 29 iunie 2026 Limba și literatura română - proba E.a) - probă scrisă
- 30 iunie 2026 Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - probă scrisă
- 2 iulie 2026 Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - probă scrisă
- 3 iulie 2026 Limba și literatura maternă - proba E.b) - probă scrisă
- 7 iulie 2026 Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea
- contestațiilor (în intervalul orar 14:00-18:00)
- 8-9 iulie 2026 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 9-10 iulie 2026 Soluționarea contestațiilor
- 13 iulie 2026 Afișarea rezultatelor finale
Sesiunea iulie - august 2026
- 14-21 iulie 2026 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele
- de corigențe
- 3-4 august 2026 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
- 4-5 august 2026 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
- 5-6 august 2026 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
- 6-7 august 2026 Evaluarea competențelor digitale - proba D
- 10 august 2026 Limba și literatura română - proba E.a) - probă scrisă
- 11 august 2026 Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - probă scrisă
- 12 august 2026 Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - probă scrisă
- 13 august 2026 Limba și literatura maternă - proba E.b) - probă scrisă
- 18 august 2026 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea
- contestațiilor (în intervalul orar 14:00-18:00)
- 19-20 august 2026 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 20-21 august 2026 Soluționarea contestațiilor
- 24 august 2026 Afișarea rezultatelor finale
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
