Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2020
Evaluarea Naţională continuă, miercuri, când absolvenţii de gimnaziu susțin proba scrisă la Matematică, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, după ce luni au avut examenul la Limba română.
- Elevii absolvenți de clasa a VIII-a susțin miercuri cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naționale.
- Subiectele de la Matematică la Evaluarea națională 2020 au respectat structura subiectelor de examen din anii trecuți.
Subiecte Evaluare Națională 2020, proba la Matematică
Absolvenții de gimnaziu au avut de calculat perimetrul unui paralelogram și să facă o demonstrație de calcul pe aria unui patrulater. Totodată, elevii au avut de desenat un cub și de calculat media artimetică pentru două numere rationale.
Cum se desfășoară examenul la Matematică
Înainte de aducerea subiectelor în săli, asistentul sau asistenții le explică elevilor modul în care se desfășoară examenul și cum trebuie să completeze datele personale pe foaia tipizată.
Și tot înainte de examenul propriu-zis, elevii sunt informați că nu au voie să aibă la ei manuale, dicționare, notițe, însemnări, mijloace electronice de calcul sau de comunicare, se arată într-un extras din metodologia Evaluării Naționale.
Fiecare elev primește o coală de hârtie tipizată, pe care își scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate și completează lizibil celelalte date de pe colțul care urmează să fie lipit. Colțul colii tipizate este lipit numai după ce asistenții din săli au verificat completarea corectă a tuturor datelor și după ce aceștia semnează în interiorul porțiunii care urmează să fie sigilată, prevede metodologia.
Elevii primesc atâtea coli tipizate și ciorne marcate cu ștampila școlii câte le sunt necesare, iar fiecare va fi completată cu datele personale. Pentru lipirea colțului lucrării se folosește lipici sau același tip de etichete autocolante pentru toți elevii din școală.
Examenul de capacitate începe la ora 9:00, oră la care în fiecare sală de examen se deschid plicurile sigilate cu subiectele multiplicate. În anii trecuți, în condiții normale, accesul elevilor în săli era permis până cel târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi de examen. Anul acesta triajul epidemiologic poate îngreuna intrarea elevilor în sălile de clase.
Profesorii asistenți primesc subiectele multiplicate în plicuri, de la președinte sau un membru al comisiei, și le distribuie fiecărui elev. Durata fiecărei probe scrise este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.
Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală și niciun elev nu poate părăsi sala, decât dacă predă lucrarea.
În cazuri excepționale, dacă un elev se simte rău și cere părăsirea temporară a sălii, el este însoțit de unul dintre asistenți, până la înapoierea în sala de clasă. În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.
Pentru rezolvarea subiectelor, elevii au voie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar la matematică – pentru executarea schemelor și a desenelor – trebuie să folosească numai creion negru. Pentru examenul de la Matematică, elevii pot să folosească instrumente de desen. Elevii nu au voie să folosească în examen calculatoare. Elevii care vor să corecteze o greșeală „taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală”.
La expirarea celor 120 de minute de examen, elevii predau lucrările. Trei elevi vor rămâne în sală până la predarea ultimei lucrări. După ce termină lucrarea de examen, elevii numerotează foile sub îndrumarea asistenților, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colțul din dreapta, indicând pagina curentă și numărul total de pagini (de exemplu, sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini).
Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenți. După încheierea numerotării, elevii predau asistenților lucrările.
În cazul în care un elev refuză să predea lucrarea, atunci este dat afară din examen, nu mai are dreptul să participe la probele următoare și nu i se încheie media la Evaluarea Națională.
Ciornele și lucrările anulate se strâng separat și se păstrează în unitatea de învățământ.
La examenul de Evaluare Naţională din acest an a fost eliminată materia din semestrul al doilea al anului școlar 2019-2020.
Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a este un examen naţional şi reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial.
Durata examenului este de 120 de minute.
Evaluarea Națională 2020. Măsuri fără precedent
• Accesul în unitatea de învățământ se realizează până la ora 8.30.
• Probele scrise pentru Evaluarea Naţională încep la ora 09:00.
• Accesul în unitatea de învățământ trebuie organizat astfel încât să fie asigurați minimum 4 m2 pentru fiecare persoană și să existe o distanță minimă de 2 m între oricare 2 persoane.
• Nu este permis accesul persoanelor cu o temperatură corporală care depășește 37,3 C.
• Se asigură dezinfectarea suprafețelor și distanțarea fizică pe toată durata examenului.
• Parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitate se va realiza pe un traseu bine delimitat si semnalizat, respectând normele de distanțare fizică.
• La intrarea în unitatea de învățământ sunt asigurate materiale și echipamente de protecție: covorașe dezinfectante, măști, substanțe dezinfectante pentru mâini.
• Fiecare persoană care intră în școală va primi câte o mască la sosire și câte o mască la plecare.
• La intrarea în școală fiecare persoană se dezinfectează pe mâini.
• Intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare sunt semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.
• În unitatea de învățământ toate persoanele vor purta mască de protecție
Evaluare Matematică 2020. Cum se face triajul epidemiologic
Triajul epidemiologic se efectuează de către cadrul medical la intrarea în Centrul de Examen prin:
■ Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, activitate care se va realiza la umbră; dacă temperatura corporală depășește 37,3 o C se repetă măsurarea temperaturii de 3 ori succesiv, la un interval de timp de 2-5 minute
■ Observarea clinică a simptomelor respiratorii de tipul tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată Cadrele medicale care constată că un elev este în situația de a nu fi primit în examen informează comisia din Cex și consemnează în procesul verbal conform anexei din procedura comună 9412/3798/11.06.2020; procesul verbal rămâne la dosarul comisiei.
Dacă un elev este în situația de a nu fi primit la examen, comisia din Cex înștiințează părinții/reprezentanții legali ai acestuia cu privire la acest aspect și cu privire la posibilitatea de a susține examenul în etapa specială.
Măsuri excepționale în școli la Capacitate 2020
- Colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate.
- În sălile de examen stabilirea locurilor se realizează astfel încât să existe o distanță de 2 m între candidați, pe rânduri și între rânduri
La intrarea în sala de examen se va afișa oglinda sălii și asistenții vor dirija candidatul direct către locul destinat pentru a evita parcurgerea întregii suprafețe a sălii în căutarea locului
- În unitățile de învățământ special, în sălile de examen, nu se va depăși numărul de 10 persoane
- Dacă un elev anunță școala că este în situația de a fi în izolare/carantină/spital ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu SARS - CoV – 2 sau diagnosticare cu COVID – 19 și nu poate susține examenul în prima etapă, atunci circuitul informației este următorul:
Școală → Comisia municipală → DSP (pentru spitalizați) / ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ (pentru izolați sau carantinați ) care confirmă → Comisia municipală → Școală Elevul cu alte afecțiuni poate susține examenul în sesiunea specială dacă are document medical de la medicul de familie sau medicul specialist cu mențiunea “starea de sănătate permite încadrarea în etapa specială de examen.
Calendarul examenului de Evaluare națională 2020
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba maternă.
Pe 22 iunie se vor afişa rezultatele, până la ora 14,00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 19.00, şi pe 23 iunie, între orele 8.00 – 12.00, se vor putea depune contestaţiile.
În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.
Evaluare Naţională 2020, sesiunea specială
Este primul an în care e prevăzută o a doua sesiune a examenului de Evaluare Naţională, pentru elevii care nu se pot prezenta la probele scrise din motive medicale. Sesiunea specială va începe din data de 29 iunie.
-29 iunie 2020 - Limba şi literatura română, probă scrisă
-30 iunie 2020 - Matematică, probă scrisă
-1 iulie 2020 - Limba şi literatura maternă, probă scrisă
Contestații Evaluare Națională 2020
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00), iar rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰