Un elev a promovat BAC-ul, dar a contestat toate cele trei note. Cu ce rezultat s-a trezit după recorectarea lucrărilor
Dezastru pentru un absolvent al clasei a XII-a, de la Colegiul Național "Samuil Vulcan" din Beiuș, judeţul Bihor, după afişarea rezultatelor finale la Bacalaureat. Iniţial, tânărul promovase examenul, însă nu a fost mulţumit de notele primite aşa că a depus contestaţii. Iar surpriza a fost una majoră.
Dacă pentru unii tineri contestaţiile au însemnat motiv de bucurie, obţinând note de trecere la Bacalaureat, pentru alţii au fost un dezastru. Este şi cazul unui elev din Beiuş, absolvent al clasei a XII-a la Colegiul Național "Samuil Vulcan".
Inițial, elevul luase 6,05 la Limba şi literatura română, 7,65 la Istorie și 5,70 la Logică, având o medie de 6,46, cu care promovase examenul de maturitate. Adolescentul, însă, și-a dorit o medie mai mare, așa că a depus contestații la toate cele trei materii. Doar rezultatele nu au fost cele pe care tânărul și le-a dorit. După reevaluarea lucrărilor, a luat 5,85 la Română, 6,40 la Istorie, iar la Logică nota a ramas neschimbată, potrivit bihorjust.ro. Media finală, după contestaţii, s-a transformat din 6,46 în 5,98, astfel că băiatul a picat Bacalaureatul.
Rezultate finale Bac 2024. Rata de promovare după contestaţii, de 78,2%, cea mai mare din ultimii 10 ani
Rata de promovare a examenului de Bacalaureat după soluţionarea contestaţiilor a crescut cu 1,8%, ajungând la 78,2%, a informat, vineri, Ministerul Educaţiei.
"În urma soluţionării contestaţiilor, rata de succes în sesiunea iunie - iulie 2024 a crescut cu 1,8% pe ansamblul tuturor promoţiilor: de la 76,4% la 78,2%. Comparativ cu procentele din sesiunile iunie - iulie din ultimii doi ani (75% - 2023 şi 75,2% - 2022), se remarcă un progres de 3%", precizează Ministerul Educaţiei. După evaluarea contestaţiilor depuse (51.373), se înregistrează 101.725 de candidaţi promovaţi, cu 2.354 mai mult faţă de rezultatele iniţiale (99.371 de candidaţi). Astfel, din totalul celor 130.041 de candidaţi prezenţi (116.698 din promoţia curentă şi 13.343 din promoţiile anterioare), au promovat 97.066 de candidaţi din promoţia curentă (83,2%), respectiv 4.659 din promoţiile anterioare (34,9%). Rata de promovare pentru toţi candidaţii se situează la 78,2%. Au fost declaraţi respinşi 28.213 de candidaţi. Potrivit Ministerului Educaţiei, cei mai mulţi candidaţi (18.852 din toate promoţiile) au obţinut medii situate pe segmentul 9 - 9,49, iar 59 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10.
"Au fost depuse 51.373 de contestaţii (54.632 - în sesiunea similară a anului trecut, 49.115 contestaţii - în anul 2022, respectiv 55.980 de contestaţii - în anul 2021). Din acest total, 21.770 de contestaţii au vizat note la proba E)a) - Limba şi literatura română, 592 de contestaţii la proba E)b) - Limba şi literatura maternă, 14.694 de contestaţii la proba E)c) - proba obligatorie a profilului şi 14.317 contestaţii la proba E)d) - proba la alegere a profilului şi specializării. După parcurgerea procedurii de reevaluare, pentru 48.896 de lucrări notele iniţiale au fost modificate (în plus sau minus, conform metodologiei)", se mai arată în comunicatul ministerului.
Cum se calculează rata de promovare la Bacalaureat
Detalierea diferenţelor între evaluarea iniţială şi evaluarea în urma contestaţiilor, pe probe, va fi făcută publică după ce va fi finalizată analiza acestora, afirmă Ministerul Educaţiei. În cazul a două lucrări, una la Limba şi literatura română şi una la Matematică, au fost identificate erori umane la încărcarea acestora, iar în etapa de contestaţii lucrările au fost reîncărcate şi evaluate. Pentru aceste lucrări, diferenţa între nota afişată iniţial şi cea finală este de 5,4p, respectiv 3,55p.
Rata de promovare se calculează din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi (103). A doua sesiune de examen din acest an se va desfăşura în perioada 8 - 30 august, fiind precedată de etapa de înscriere (15 - 22 iulie).
Rata de promovare pe ultimii 10 ani
- 2024 78,2%
- 2023 75,0%
- 2022 75,2%
- 2021 69,8%
- 2020 64,5%
- 2019 69,1%
- 2018 69,7%
- 2017 72,9%
- 2016 68,1%
- 2015 67,8%
- 2014 60,6%
Calendar BAC 2024: Sesiunea de toamnă începe pe 8 august
- 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- Calendarul probelor de evaluare a competențelor 8 – 9 august 2024:
- Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A; 9 august 2024:
- Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B; 12 august 2024:
- Evaluarea competențelor digitale – proba D; 13 – 14 august 2024:
- Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.
- Calendarul probelor scrise 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă; 20 august 2024:
- Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă; 21 august 2024:
- Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă; 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă.
- Afișarea rezultatelor la sesiunea de toamnă 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00); 27 – 29 august 2024:
- Rezolvarea contestațiilor; 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale.
Ce poţi studia dacă nu iei bacalaureatul
Elevii de clasa a XII-a care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat 2024 mai au o șansă de a urma o formă de învățământ superior. Tinerii pot urma cursurile anumitor facultăţi. Este vorba de învățământul terțiar nonuniversitar, care se organizează la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate pentru absolvenţii de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat. Învăţământul terţiar nonuniversitar organizat în cadrul colegiilor are o durată de 1 - 3 ani, în funcţie de complexitatea calificării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰