Video Lotul Italiei la Euro 2020. Donnarumma, cu gândul la viitoarea echipă de club
Italia își va începe campania EURO 2020 împotriva Turciei. Așteptările în privința Squadrei Azzurra nu sunt foarte mari, în ciuda rezultatelor foarte bune din calificări.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Sub conducerea lui Roberto Mancini, Italia a văzut o transformare în bine a evoluțiilor. Cu tineri precum Moise Kean și Andrea Belotti punându-și amprenta asupra naționalei, Mancini a construit treptat o echipă care poate spera la trofeu, chiar dacă mulți consideră că valoarea lotului nu se ridică la nivelul Franței, Angliei sau Belgiei.
Lotul Italiei la EURO 2020
- Portari: Gianluigi Donnarumma (Milan), Alex Meret (Napoli), Salvatore Sirigu (Torino)
- Fundaşi: Francesco Acerbi (Lazio), Alessandro Bastoni (Inter), Leonardo Bonucci; (Juventus), Giorgio Chiellini (Juventus), Giovanni Di Lorenzo (Napoli), Emerson (Chelsea), Alessandro Florenzi (Paris), Leonardo Spinazzola (Roma), Rafael Tolói (Atalanta);
- Mijlocaşi: Nicolò Barella (Inter), Federico Bernardeschi (Juventus), Federico Chiesa (Juventus), Bryan Cristante (Roma), Jorginho (Chelsea), Manuel Locatelli (Sassuolo), Gaetano Castrovilli (Fiorentina), Matteo Pessina (Atalanta), Marco Verratti (Paris);
- Atacanţi: Andrea Belotti (Torino), Domenico Berardi (Sassuolo), Ciro Immobile (Lazio), Lorenzo Insigne (Napoli), Giacomo Raspadori (Sassuolo).
Donnarumma, vedeta "fără echipă" a naționalei Italiei
Gianluigi Donnarumma, la cei 22 de ani, va trebui să umple golul lăsat între buturi de Gianluigi Buffon, care a apărat poarta Italiei la fiecare turneu major la care italienii s-au calificat de la Cupa Mondială din 2002. Donnarumma a debutat în Serie A la 16 ani, în 2015 şi este deja parte a naţionalei de aproape cinci ani.
În jurul lui Gianluigi Donnarumma circulă însă foarte multe zvonuri în această perioadă, privind viitorul său la nivel de club, după ce contractul cu AC Milan a expirat. Roberto Mancini este însă încrezător că "Gigio" nu este afectat şi că "este bine, inclusiv în plan psihologic". "El este un jucător care evoluează la un anumit nivel de ani buni, iar eu nu cred că el este perturbat de zvonurile legate de mercato", a adăugat Mancini referitor la subiectul portarului internaţional cu 25 de selecţii la naţională la doar 22 de ani.
Portarul internaţional, al cărui contract a expirat la finele lunii mai, a fost anunţat pe rând la FC Barcelona, Real Madrid, Manchester United şi chiar la Juventus Torino, marea rivală a milanezilor. Donnarumma este considerat unul dintre cei mai buni portari din lume şi va fi unul din pionii principali ai echipei Italiei la EURO 2020.
Privirile vor fi aţintite şi asupra lui Ciro Immobile, un atacant care a dominat Serie A în ultimele sezoane, cu 36 de goluri în ediţia trecută şi prezent în topul marcatorilor din acest an. La nivel internaţional nu gustat încă succesul, dar EURO 2020 ar putea fi momentul lui. Marco Verratti a trebuit să aştepte retragerea lui Andrea Pirlo pentru a-şi face loc la mijlocul echipei. A devenit sufletul formaţiei atât pentru Italia, cât şi pentru PSG. La 28 de ani şi cu 40 de selecţii la naţională, Verratti acţionează ca un pendul între atac şi apărare şi joacă bine sub presiune, prezenţa lui fiind una vitală dacă Italia doreşte să mearg până la capăt.
Lotul Italiei valorează 771 de milioane de euro
€29.65m
valoarea medie / jucător
Cel mai valoros jucător: Nicolo Barella (€65m)
După ruşinea de a ratat Mondialul din Rusia, în 2018, Italia revine la un turneu major, iar Roberto Mancini are la dispoziţie un grup talentat. Doisprezece jucători din lot au valori estimate la peste 30 de milioane de euro.
Cu trei meciuri din grupe care se vor disputa pe teren propriu, la Roma, Italia speră să revină în forţă.
Roberto Mancini, antrenorul sub care a renăscut Italia
Roberto Mancini a fost numit la cârma naţionalei în 2018, când a preluat funcţia de la Gian Piero Ventura. Acesta a trebuit să recupereze pierderile Italiei după campania de calificare ratată la CM 2018. Iar până acum a făcut asta foarte bine. A dus Italia în turneul final al Ligii Naţiunilor şi a restabilit încrederea fanilor în Squadra Azzurra.
Mancini i-a adus lui Manchester City primul titlu din istorie în Premier League, în 2012, iar de atunci a mai antrenat Galatasaray, Inter şi Zenit. Debutul ca jucător pentru Italia şi l-a făcut în 1984 şi mare parte a carierei a jucat la Sampdoria.
Roberto Mancini se bucură în prezent de o serie de 22 de meciuri competiţionale fără înfrângere şi a transformat Italia într-o echipă care pune accent pentru legătura dintre jucători peste talentul individual.
Moise Kean ratează EURO 2020
O absenţă notabilă este cea a lui Moise Kean. Mancini l-a testat pe Kean, mai adesea obişnuit pe flancul drept la echipa naţională, la mijlocul terenului în prima jumătate de oră a meciului de pregătire cu San Marino (7-0), disputat vineri la Cagliari, dar atacantul lui PSG nu şi-a găsit locul în teren şi a fost scos în după prima repriză. Mancini a indicat la finalul meciului că jucătorul s-a accidentat.
Va lipsi şi Stefano Sensi. Federaţia italiană de fotbal a anunţat că mijlocaşul de la Inter Milano a suferit o recidivă după recenta sa accidentare în zona inghinală şi nu mai poate face parte din lotul naţionalei Italiei pentru EURO 2020. Sensi a fost înlocuit cu Matteo Pessina de la Atalanta. În ciuda incertitudinilor cu privire la forma sa, Sensi fusese reţinut de selecţionerul Roberto Mancini în lotul final de 26 de jucători pentru turneul final. "Stefano Sensi va rămâne în cadrul grupului pentru a continua tratamentul început, apoi va pleca acasă", a informat Federaţia.
Italia a solicitat Uniunii europene de fotbal (UEFA) permisiunea de a-l înlocui şi pe mijlocaşul Lorenzo Pellegrini (AS Roma), accidentat, cu Gaetano Castrovilli (Fiorentina) în lotul pentru turneul final al EURO 2020 (11 iunie - 11 iulie). Pellegrini a fost inclus în lotul de 26 jucători selecţionaţi de Roberto Mancini, deşi nu se afla în cea mai bună condiţie fizică, dar s-a accidentat în antrenamentul de miercuri al Squadrei Azzurra.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰