175 de ani de la nașterea scriitorului englez Thomas Hardy

Scriitorul englez Thomas Hardy s-a născut la 2 iunie 1840, la Upper Bockhampton, în Comitatul Dorset, ale cărui tradiții și peisaje le-a ilustrat în opera sa. Și-a început studiile la o școala locală, unde a învățat latina și franceza, și și-a îmbogățit cunoștințele studiind singur greaca și germana și citind un număr mare de cărți

În 1856, a intrat ca ucenic la un arhitect din Rochester, care se îndeletnicea cu restaurarea bisericilor. Deși a început de timpuriu să scrie versuri și eseuri, sfătuit de prieteni, nu a abandonat arhitectura și, până în 1862, și-a petrecut viața măsurând și trasând schițe ale bisericilor vechi din Dorset, în vederea restaurării. În același an, a plecat la Londra, unde a studiat arhitectura gotică cu A.W. Blomfield și unde a fost atât de preocupat de cariera de arhitect încât a obținut o medalie și un premiu din partea Institutului Regal al Arhitecților Britanici și a Asociației Arhitecților.

Prima sa lucrare literară, o schiță umoristică intitulată "Cum mi-am construit o casă" (1865), a fost publicată în "Chamber's Journal", în 1867. Hardy s-a reîntors în Dorset, unde a continuat să lucreze ca arhitect și unde a început să scrie prima sa nuvelă, "Săracul și doamna", al cărei manuscris l-a distrus la îndemnul scriitorului George Meredith. Acesta l-a sfătuit să construiască o intrigă mai complicată, făcând uz de mai mult neprevăzut, urmarea fiind romanul "Remedii disperate" (1871). Cu "Sub copacul înfrunzit" (1872), al cărui subtitlu este "O pictură rurală din școala olandeză", și-a cristalizat maniera de romancier.

Următorul roman, "Doi ochi albaștri" (1873), împletește tragedia cu ironia și idealizează dragostea. Conflictul tragic dintre caracter și mediu, formulat uneori ca un conflict între destinul orb și crud, voința imanentă care contravine tendințelor de afirmare ale individului și dorința omului de a-și desăvârși personalitatea reprezintă tema unor romane precum "Departe de lumea dezlănțuită" (1874), o primă capodoperă, publicată anonim în "The Cornhill Magazine" și atribuită de mulți lui George Eliot. Au urmat apoi "Mâna Ethelbertei" (1876) și "Întoarcerea băștinașului" (1878), cea mai sumbră operă a sa.

Între 1880 și 1896, a scris romanele "Gornistul regimentului" (1880), "A Laodicean" (1881), "Doi pe un turn" (1882), "Primarul din Casterbridge" (1886), "Pădurenii" (1887), ale cărui personaje își trag vitalitatea direct din contactul cu natura. "Tess d'Urberville" (1891) este opera sa cea mai cunoscută, dar care a stârnit dezaprobarea publicului contemporan, lezat în concepțiile sale absurde despre puritate și vinovăție de destinul tragic și măreția eroinei. Nici "Jude neștiutul" (1895) nu a fost bine primit de către public, din cauza fatalismului amar de care este străbătut, după cum menționează www.britannica.com. Descurajat de reacția publicului, Hardy a renunțat să mai scrie romane.

Următoarea sa scriere a fost o operă fantastică intitulată "Iubita" (1897). Schițele și nuvelele sale au apărut în volumele "Povestiri din Wessex" (1888), "A Group of Noble Dames" (1891), "Micile ironii ale vieții" (1894) și "Un om schimbat și alte povestiri" (1913). Ca și romanele, ele se caracterizează printr-un ton de amărăciune și pesimism. Tragismul lui Hardy a fost comparat cu concepția tragică a lui Eschil. Natura în opera sa este elementul veșnic, măreț și calm, indiferent la suferință, dar dătător de viață. După 1896, Hardy s-a dedicat în întregime poeziei.

O vizită pe câmpul de luptă de la Waterloo l-a inspirat să scrie "Domnitorii" vol. I (1903), vol. II (1906), vol. III (1908), dramă epică în versuri albe, constând din trei părți, 19 acte și 130 de scene, în care descrie războaiele napoleoniene.

Scriitorul a mai scris o singură operă dramatică, ''The Famous Tragedy of the Queen of Cornwall'' (1923), o dramatizare a legendei lui Tristan și Isolda.

Poeziile sale, în număr de aproape 1.000, au apărut în volumele intitulate "Poezii din Wessex" (1898), "Poezii despre trecut și prezent" (1901), "Caii de bătaie ai vremii" (1910), "Satire de circumstanță" (1914), "Poezii lirice târzii și timpurii" (1922), "Spectacole umane" (1925) și "Cuvinte de iarnă (1928), potrivit ''Dicționarului Literaturii Engleze'' (Editura Științifică, 1970).

Thomas Hardy s-a bucurat încă din timpul vieții de apreciere, în ciuda revoltei pe care ultimele sale romane au stârnit-o în rândurile publicului larg. În secolul al XX-lea, multe dintre operele sale au fost ecranizate. A murit la 11 ianuarie 1928. Este considerat unul dintre cei mai mari poeți ai vremii sale și ultimul mare prozator al epocii victoriene.

Sursa: Agerpres

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰