Video A murit după nuntă, pe drumul spre casă, în maşina făcută zob. Accident suspect la Dragoslavele, în Argeş
Un bărbat de 62 de ani din Argeş a fost găsit mort în urma unui accident, care ridică semne de întrebare anchetatorilor. Bărbatul se întorcea acasă de la o nuntă când, la jumătatea drumului, mașina a ieșit de pe șosea și a ajuns într-o râpă unde a izbit un copac.
Tragedia s-a produs duminică după amiază, pe drumul naţional 73, în localitatea Dragoslavele din judeţul Argeş. Speriaţi că nu mai dau de el, membrii familiei au refăcut drumul pe care ar fi trebuit să ajungă acasă. Aşa au descoperit autoturismul făcut zob, iar medicii au stabilit că bărbatul era decedat de mai multe ore. Anchetatorii au acum o misiune grea. Trebuie sa afle cum a ajuns omul cu mașina în râpă. Dacă a avut vreun obstacol pe șosea sau a fost încurcat de o altă mașină.
Medicii legiști vor stabili și dacă victima și-a pierdut viața la impact sau a mai supraviețuit.
Poliţia urmează a stabili cauzele evenimentului şi împrejurările în care acesta s-a produs.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰