Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A murit în parcare după ce o şoferiţă a încurcat pedalele. Norbert venise la recuperare după un accident

A ţinut cu dinţii de viaţă după un accident grav, cu riscul să-şi trăiască restul zilelor într-un scaun cu rotile, şi a fost ucis chiar în parcarea unei clinici din Bihor, unde făcea recuperare. Norbert, un tânăr de 28 de ani, a murit strivit de maşina unei foste judecătoare care a încurcat pedalele în timp ce încerca să parcheze. Un alt băiat, de 18 ani, şi el în cărucior, se zbate acum între viaţă şi moarte la spital, unde a trecut deja printr-o operaţie. Femeia în vârstă de 51 de ani conducea o maşină puternică, automată, spun anchetatorii. O asistentă, lovită şi ea în timpul manevrelor, a scăpat cu răni uşoare.

de Iulia Pop

la 20.11.2025 , 17:37

Era trecut de ora 23. Norbert ieşise la ţigară împreună cu un alt pacient, un tânăr de 18 ani. Ambii erau în scaun cu rotile, dar urmau un tratament de recuperare medicală, sperând că la un moment dat, vor putea merge din nou. O asistentă îi însoţea. "În zona de relaxare din faţa spitalului. Erau jos câţiva pacienţi şi colegi care urmau să ajungă cu pacienţii în saloane. Este o zonă ferită", a declarat Ritli Laszlo, managerul spitalului de recuperare.

Norbert nu a avut nicio şansă. A murit pe loc

La câţiva metri distanţă, o femeie de 51 de ani, fostă judecătoare, încerca să parcheze maşina automată - un bolid de lux, în valoare de 100.000 de euro. Anchetatorii cred că a încurcat pedala de frână cu cea de acceleraţie. Autoturismul s-a înfipt ca o săgeată în scările exteriore ale spitalului. Cei trei au avut ghinionul să fie în calea lui şi au fost târâţi 15 metri.

Articolul continuă după reclamă

Norbert nu a avut nicio şansă. A murit pe loc. "Avem un pacient care a decedat, un pacient accidentat grav – a fost operat în timpul nopţii. Unul dintre pacienţi a fost internat la noi de mai multe ori. Acest pacient a făcut parte din familia noastră", a declarat Ritli Laszlo, managerul spitalului de recuperare.

Tânărul de 18 ani a fost găsit prins sub autoturism. Era în stare critică. "Bărbatul prezentând instabilitate hemodinamică, care a fost compensată foarte dificil, cu fracturi la membrele inferioare şi nivelul bazinului. A necesitat intervenţie chirurgicală imediată. Este la ATI. Starea este gravă şi post operator", a declarat Hadrian Borcea, șef UPU SMURD Oradea. Asistenta care însoţea a fost singura care a reuşit să scape cu răni uşoare.

Vestea morţii lui Norbert a şocat întreaga comunitate din Aleşd, oraşul în care tânărul de 28 de ani locuia. Venise la clinica din Bihor pentru a se recupera după ce o săritură în piscină l-a lăsat paralizat în urmă cu un an. Pentru nicio secundă, spun cunoscuţii, Norbert nu a renunţat la speranţa că va merge din nou. A trecut prin mai multe operaţii costisitoare, cu ajutorul comunităţii care s-a mobilizat şi a făcut donaţii.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Evenimente » A murit în parcare după ce o şoferiţă a încurcat pedalele. Norbert venise la recuperare după un accident