Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident cu victime pe drumul spre Predeal, o mașină a intrat pe contrasens și s-a izbit de un cap de pod

Trei persoane au fost rănite, în această dimineață, după ce o mașină a intrat într-un cap de pod pe DN 1, în localitatea Timișul de Sus, județul Brașov. Traficul în zonă este blocat.

de Veronica Micu

la 30.07.2020 , 09:23

Accident cu victime pe drumul spre Predeal, după ce o mașină a intrat pe contrasens și s-a izbit de un cap de pod - mytex.ro
  • Șoferul mașinii a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens.
  • Accidentul s-a produs pe drumul spre Predeal.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc joi dimineața pe DN 1, în localitatea Timișul de Sus, județul Brașov.

O mașină care se deplasa către Ploiești a lovit un cap de pod, rezultând rănirea a trei persoane, au transmis polițiștii.

„Un bărbat care conducea un autovehicul pe DN 1, dinspre Brașov către Predeal, la km 146 + 875 m, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a lovit un parapet (cap de pod). O persoană a fost transportată la spital, iar alte două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie transportate la o unitate medicală.

Articolul continuă după reclamă

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov.

Traficul în zonă este blocat.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Accident cu victime pe drumul spre Predeal, o mașină a intrat pe contrasens și s-a izbit de un cap de pod