Accident în lanţ în plin centrul Capitalei! Patru maşini au fost făcute praf pe Calea Victoriei, de un şofer care ar fi fost drogat cu cocaină
Grav accident rutier în urmă cu puţin timp, în Capitală, pe Calea Victoriei. Patru maşini s-au ciocnit violent la intersecţia cu Bulevardul Dacia.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Grav accident rutier în urmă cu puţin timp, în Capitală, pe Calea Victoriei. Patru maşini s-au ciocnit violent la intersecţia cu Bulevardul Dacia. Cinci persoane au fost rănite şi transportate la spital.
Actualizare: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri au preluat cazul accidentului în care au fost implicate patru maşini, la intersecţia Calea Griviţei - Calea Victoriei.
"În jurul orei 15,00, pe bulevardul Dacia, în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, pe sensul de mers dinspre Calea Griviţei spre Calea Victoriei, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate patru autovehicule. În urma acestui eveniment, mai multe persoane au fost rănite, unele dintre acestea solicitând transportul la spital. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care, împreună cu poliţiştii Brigăzii Rutiere şi poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri, va stabili toate aspectele şi împrejurările producerii acestui eveniment", precizează Biroul de presă al Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Un autoturism BMW X5, condus de Bîrligea Dragoş care se afla în maşină cu soţia sa, Bîrligea Carmen a intrat în mai multe maşini care aşteptau la semafor, în mod voit, spune soţia sa.
Femeia le-a povestit autorităţilor că soţul său ar fi consumat o cantitate semnificativă de cocaină şi a pătruns cu viteză în intersecţie, cu intenţia de a ucide persoanele aflate în trei maşini de la semafor.
Mai mult decât atât, şoferul care ar fi fost drogat a ameninţat-o cu moartea pe soţia sa, între cei doi existând un conflict încă dinainte de a se urca în maşină.
Potrivit primelor informaţii, nu sunt persoane încarcerate, iar la locul accidentului acţionează patru ambulanţe SMURD. Cei cinci răniţi, trei femei şi doi bărbaţi au fost transportaţi la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.
Doi dintre ei sunt internaţi la Spitalul Elias, iar ceilalţi trei la Spitalul Floreasca.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰