Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident cumplit în Harghita. Mașină făcută praf de tren, un adolescent de 15 ani a murit, alţi doi răniţi

Trei persoane au fost rănite, una dintre ele fiind în stare critică, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren, miercuri, în localitatea Valea lui Antaloc, Harghita. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul a fost proiectat lateral. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare, iar pentru victima aflată în stare gravă, un adolescent de 15 ani, a fost solicitat un elicopter SMURD. Din nefericire, acesta nu a supravieţuit.

de Redactia Observator

la 16.07.2025 , 14:52

Mașină lovită de tren, la Harghita Accident cu trei răniţi în Harghita. Mașină făcută praf de tren, o persoană în stare critică

Update. Din nefericire, în ciuda eforturilor personalului medical, victima rănită grav, un băiat de 15 ani, a murit.

Celelalte două victime, bărbați în vârstă de 19, respectiv 43 ani, au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, de către echipajele SMURD și SAJ, pentru a li se acorda îngrijiri medicale de specialitate.

Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a fost lovită, miercuri, de un tren, în localitatea Valea lui Antaloc, din județul Harghita. A fost solicitat elicopterul SMURD.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit ISU Harghita, accidentul feroviar a avut loc în localitatea Valea lui Antaloc, comuna Lunca de Jos. Au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ.

La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că un autoturism a fost acroșat de tren și proiectat lateral.

În urma accidentului au rezultat trei victime, aflate în autoturism, din care una rănită grav și alte două în stare stabilă, conștiente. Cele două victime aflate în stare stabilă acuză dureri la nivelul spatelui, membrelor și prezintă escoriații la nivelul feței.

Pentru victima în stare gravă a fost solicitat elicopterul SMURD.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Accident cumplit în Harghita. Mașină făcută praf de tren, un adolescent de 15 ani a murit, alţi doi răniţi