ACCIDENT deosebit de grav: O cisternă cu 30 de tone de motorină s-a răsturnat pe un drum european. Şoferul a murit încarcerat
O cisternă încărcată cu 30 de tone de motorină s-a răsturnat, în noaptea de luni spre marți, pe DE 581, pe raza localității Crețești, șoferul autotrenului fiind găsit mort de echipele de intervenție.
O cisternă încărcată cu 30 de tone de motorină s-a răsturnat, în noaptea de luni spre marți, pe DE 581, pe raza localității Crețești, șoferul autotrenului fiind găsit mort de echipele de intervenție.
La fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și ale Serviciului de Ambulanță și echipajul de prim ajutor al SMURD, însă șoferul a fost găsit decedat.
"Am intervenit pentru degajarea carosabilului și pentru scoaterea unei victime decedate, care a rămas încarcerată, după ce o cisternă încărcată cu 30 de tone de motorină s-a răsturnat', a declarat Neculai Olaru, comandantul ISU Vaslui, informează Agerpres.
Intervenția a fost una dificilă, acțiunea de descarcerare durând aproximativ o oră și jumătate.
"Un accident rutier deosebit de grav, pentru care s-a intervenit cu mai multe autospeciale de la ISU Vaslui. A fost o o descarcerare extrem de grea, care a durat o oră și jumătate. Din păcate, șoferul era decedat, cu leziuni severe, incompatibile cu viața', a declarat medicul Gabriel Olaru, din cadrul SMURD Vaslui.
El a mai precizat că decesul conducătorului auto a survenit, cel mai probabil, imediat în urma impactului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰