Antena Meniu Search
x

ACCIDENT GROAZNIC în apropiere de vama Nădlac. Mai mulţi MORŢI şi RĂNIŢI, după ce un autocar românesc, cu 17 de persoane la bord, s-a ciocnit cu un TIR (GALERIE FOTO + VIDEO)

Un accident teribil s-a produs în Ungaria, în această dimineaţă, pe autostradă, la trei kilometri de Punctul de Trecere a Frntierei Nădlac – Csanadpalota.

Vezi și

Update ora 18.25: A fost redeschisă Vama Nădlac II, pe sensul de intrare în România, după aproximativ nouă ore de la producerea carambolului din Ungaria. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, citată de News.ro, a declarat că Vama Nădlac II a fost redeschisă în jurul orei 18,00, pe sensul de intrare în ţară, pe care traficul fusese suspendat.

Controlul la frontieră şi circulaţia pe autostradă au fost reluate. În cele 9 ore, traficul a fost deviat spre România prin Nădlac I (DN7). Pe sensul de ieşire din România, circulaţia nu a fost afectată pe autostrada paneuropeană şi prin Vama Nădlac II, transmite News.ro. Şi-au pierdut viaţa un şofer român, doi turci şi o femeie de cetăţenie bulgară. Dintre răniţi, 6 români au fost duşi la spitalele din zonă.

UPDATE 16:20 - Primul care a blocat drumul a fost un tir românesc. În urma lui a venit un microbuz, tot românesc. Apoi altul. Din spate a venit un microbuz cu numere de Bulgaria care le-a lovit pe amândouă şi, în final, un autocar românesc. Autocarul, în care erau câteva zeci de pasageri, venea din Hamburg şi se îndrepta spre Bucureşti. Şoferul a fost grav rănit. La faţa locului, au fost mobilizate salvări din Ungaria dar şi din România.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În cele din urmă, 5 persoane au fost declarate decedate. Printre ele şi şoferul primului microbuz românesc implicat în carambol. Din cauza accidentului, autostrada M5 a fost complet inchisa iar circulatia masinilor a fost deviata spre Mako, pe soseaua veche.

Update 12:20 - Conform unui comunicat al MAE, printre persoanele decedate se află şi un cetăţen român. "Şase cetăţeni români răniţi au fost transportaţi la unitățile sanitare din Szeged și Mako", suţine MAE.

Autorităţile ungare continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului şi au confirmat identitatea tuturor persoanelor implicate în accident.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 12:01 - Bilanţul victimelor a ajuns la cinci persoane decedate şi 12 rănite, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Potrivit reprezentanţilor DSU, 39 de persoane au fost implicate în accidentul produs în Ungaria, la aproximativ doi kilometri de graniţa cu România. Cinci persone au murit, iar 12 au fost rănite, patru din acestea fiind în stare gravă.

Update ora 11:51  - Potrivit unui comunicat al Eurolines, "în dimineata zilei de 15 februarie 2017, in jurul orei 08:40, un autocar al companiei de transport Danvi Top Expeditii, inchiriat de compania Eurolines Romania, ce efectua cursa de linie regulata Hamburg-Bucuresti, a fost implicat intr-un accident rutier pe teritoriul Ungariei la o distanta de 2 km de Nadlac. In autocar se aflau 17 pasageri. In urma acestui incident niciunul dintre pasageri nu a avut de suferit, doar soferul aflat la volan a fost accidentat si transportat la spital.

Toti pasagerii au fost deja preluati de un autocar trimis de Eurolines Romania si se afla in drum catre destinatie.

Se pare ca accidentul a fost provocat din cauza a doua microbuze care stationau nesemnalizat pe banda a doua de mers, in urma unui accident survenit anterior. Soferul autocarului, pe fondul vizibilitatii scazute si a conditiilor meteo nefavorabile, a incercat sa impiedice coliziunea cu cele doua microbuze, dar nu a reusit sa evite impactul. 

Eurolines Romania se afla in legatura cu pasagerii si familiie acestora. 

Pentru informatii suplimentare, Eurolines Romania pune la dispozitia clientilor si partenerilor sai doua linii telefonice non-stop:

021-316.77.82

0733-10.27.68"

Update ora 11:45 - Conducerea MAI a dispus trimiterea de personal şi echipaje SMURD în sprijinul autorităţilor ungare, ca urmare a situaţiei semnalate la nivelul Centrului Naţional de Conducere Integrată cu privire la accidentul din Ungaria. 

Potrivit unui comunicat MAI, pentru a interveni la misiunile de salvare şi acordare a asistenţei medicale de urgenţă, la locul evenimentului au fost trimise o ambulanţă de terapie intensivă SMURD (UTIM) şi două ambulanţe de prim ajutor SMURD precum şi două autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi o ambulanţă de terapie intensivă SMURD (UTIM) de la ISU Timiş.

Update ora 11:43 - Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că răniţii în accidentul care a avut loc, în această dimineaţă, în Ungaria, în apropiere de Nădlac, sunt transportaţi la spitalele din această ţară, la decizia autorităţilor ungare.

Din primele informaţii, majoritatea pasagerilor din autocarul românesc ar fi bulgari, dar se aşteaptă date suplimentare, a mai spus Arafat. 

Update ora 11:13 - Presa din Ungaria vorbeşte despre 4 morţi şi 11 răniţi în accidentul produs, în această dimineaţă, în Ungaria, în apropiere de Vama Nădlac.

Victimele sunt cetăţeni bulgari şi români.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 10:58 - Vama Nădlac II a fost închisă, în această dimineaţă, în urma accidentului produs pe Autostrada Paneuropeană, în Ungaria, la aproximativ doi kilometri de frontieră. Măsura a fost luată în urma unei solicitări formulate de către autorităţile ungare. Traficul a fost deviat prin Vama Nădlac I, respectiv pe DN7.

”Autorităţile maghiare ne-au informat despre producerea accidentului rutier în apropiere de frontieră, iar din această cauză traficul pe intrarea în România a fost deviat prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I. Poliţia de Frontieră ţine permanent legătura cu autorităţile maghiare şi s-au luat măsuri de fluidizare a traficului în PTF Nădlac I”, a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

-----------------------------

Un accident teribil s-a produs în Ungaria, în această dimineaţă, pe autostradă, la trei kilometri de Punctul de Trecere a Frntierei Nădlac – Csanadpalota.

Potrivit poliţiei, un autocar cu numere româneşti, în care se aflau 25 de persoane, s-a ciocnit cu un TIR, după care a urmat un carambol în care au fost implicate mai multe vehicule. Patru persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma impactului. Rănitii vor fi transportati la Szeged.

Conform purtătorului de cuvânt la ISU Arad, George Pleşca, autocarul înmatriculat în România circula pe ruta Hamburg - Bucureşti.

Autorităţile maghiare au solicitat ajutor autorităţilor române.  

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad a trimis la locul accidentului şapte ambulanţe – conform directorului medical Mircea Merea – în timp ce SMURD s-a deplasat la faţa locului cu două autospeciale: cea de la Arad şi cea de la Nădlac – potrivit maiorului George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad. 

De asemenea, mai multe persoane au rămas încarcerate în autovehicule în urma accidentului rutier de pe autostradă, ISU Arad fiind pregătit să intervină cu descarcerarea grea şi punctul medical avansat.

Potrivit primelor informaţii, se pare că vizibilitatea foarte redusă – din cauza ceţii dense ar fi fost cauza producerii carambolului.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (9:30), Pe autostrada A1 Arad - Nădlac, între kilometrii 536 şi 584, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind de 100-150 de metri.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Evenimente » ACCIDENT GROAZNIC în apropiere de vama Nădlac. Mai mulţi MORŢI şi RĂNIŢI, după ce un autocar românesc, cu 17 de persoane la bord, s-a ciocnit cu un TIR (GALERIE FOTO + VIDEO)