Animație: Cum s-a produs accidentul din Ungaria, în care au murit patru români
Patru cetăţeni români se numără printre cele şapte victime ale unui accident produs pe autostrada M5, din regiunea Csongrád, din Ungaria. Tragedia s-a produs după ce un camion a rupt parapetul, a intrat pe contrasens şi a lovit alte două maşini care ulterior au luat foc.
Patru cetăţeni români se numără printre cele şapte victime ale unui accident produs pe autostrada M5, din regiunea Csongrád, din Ungaria.
Tragedia s-a produs după ce un camion a rupt parapetul, a intrat pe contrasens şi a lovit alte două maşini care ulterior au luat foc. Modul probabil în care s-a produs tragedia a fost reprodus cu ajutorul unei animaţii grafice.
Autorităţile încă încearcă să identifice victimele
Reprezentanţii oficiului consular al României la Szeged anunţă că au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine date cu privire la identitatea românilor şi la circumstanţele producerii accidentului.
Accidentul, care s-a soldat cu şapte morţi, a avut loc pe autostrada M5 din Ungaria, în urma coliziunii dintre un camion din Serbia şi două autoturisme cu numere de înmatriculare străine.
Şoferul camionului nu a fost rănit. Cei patru români morţi ar fi, din primele informaţii publicare de presa ungară, o familie cu doi copii.
”Reprezentanţii oficiului consular au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la identitatea persoanelor implicate şi circumstanţele producerii accidentului. Până la acest moment, la nivelul consulatului nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară. Reprezentanţii Consulatului General al României la Szeged monitorizează cu prioritate situaţia şi se află în contact cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară în vederea îndeplinirii formalităţilor de eliberare a documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite”, anunţă MAE..
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰