Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Actorul James Van Der Beek a preferat viaţa în familie, retras la ferma sa, departe de lumina reflectoarelor

Actorul James Van Der Beek, cunoscut pentru rolul său din serialul Dawson's Creek, a murit la 48 de ani, după o luptă cu cancerul. Faimosul actor lasă în urmă o soţie şi şase copii pentru care apropiaţii au strâns mai bine de un milion de dolari în semn de susţinere. Foştii săi colegi de platou i-au adus un ultim omagiu pe reţelele sociale.

de Redactia Observator

la 12.02.2026 , 19:43

Cu milioane de fani în toată lumea, James Van Der Beek a preferat mereu viaţa în familie, retras la ferma sa din Texas. Acolo a şi murit, înconjurat de cei dragi, la vârsta de 48 de ani. De altfel, familia a fost cea care a dat vestea.

Actorul are şase copiii cu soţia sa Kimberly: patru fete şi doi băieţi - cel mai mic are patru ani, cel mai mare, 15.

"Copiii mei m-au susținut foarte mult, au fost foarte iubitori și atenţi. Urăști să-i vezi crescând în felul acesta, dar îi vezi cum te pun pe tine pe primul loc, ceea ce, ca tată, este atât reconfortant, cât și devastator", declara actorul.

Articolul continuă după reclamă

Cu nici trei săptămâni înainte să moară, James Van Der Beek a postat pe Instagram o fotografie emoţionantă şi un mesaj care a impresionat o lume întreagă. Fiica lui, Annabel, împlinea 12 ani. În aceeaşi zi este născut şi tatăl actorului.

Familia a fost mereu centrul universului său. De altfel, şi-a descris copiii într-un mod simpatic, dar sugestiv pentru ce înseamnă o familie cu opt membri. Van Der Beek vedea totul ca pe un trib în care fiecare are grijă unul de celălalt.

În ultimii doi ani, tribul a fost şi mai unit. Van Der Beek a fost diagnosticat în 2024, cu cancer colorectal, o boală pentru care şi-a schimbat stilul de viaţă şi a cheltuit toate economiile pentru tratament.

În semn de solidaritate, fanii şi prietenii lui au pornit o campanie de strângere de fondrui pentru sprijinirea soţiei şi celor şase copii. Până acum, au fost donaţi peste un milion de dolari.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi duce copilul la terapie?
Observator » Evenimente » Actorul James Van Der Beek a preferat viaţa în familie, retras la ferma sa, departe de lumina reflectoarelor