Acuzaţii grave pentru o profesoară din Mangalia: 'Ştefania a clacat şi s-a aruncat de pe o clădire'
O fostă elevă a Liceului Teoretic 'Callatis' Mangalia aduce acuzaţii grave unei profesoare, după moartea Ştefaniei, o elevă de 15 ani care şi-a pus capăt zilelor după ce ar fi fost umilită în clasă.
O fostă elevă a Liceului Teoretic 'Callatis' Mangalia aduce acuzaţii grave unei profesoare, după moartea Ştefaniei, o elevă de 15 ani care şi-a pus capăt zilelor după ce ar fi fost umilită în clasă.
Pe 28 octombrie 2019, Ştefania s-a sinucis, aruncându-se de pe o clădire din staţiunea Olimp, iar toţi colegii ei, de la liceul din Mangalia, au vorbit, încă de atunci, că gestul adolescentei ar fi fost făcut din cauza unei profesoare.
Totuşi, nimeni nu a fost de acord să vorbească şi să recunoască umilinţele la care era supusă Ştefania.
Acum, la aproape două săptămâni de la gestul cutremurător, o fostă elevă a liceului din Mangalia a decis să rupă tăcerea în cazul Ştefaniei, eleva din Mangalia care s-a sinucis.
"În Mangalia, acum câteva săptămâni, o elevă din clasa a X-a s-a sinucis. Motivul, lăsat inclusiv într-un mesaj, a fost umilința la care era supusă din partea unei profesoare care îi spunea constant că nu este bună de nimic. După o altă notă proastă, alte umilințe în fața clasei, Ștefania a clacat și s-a aruncat de pe o clădire din Olimp.
Acum, azi, am citit cine se bănuiește că este profesoara (...).
Eu am fost elevă la Liceul Callatis și am avut-o profesoară pe această individă. Pentru că nu eram clasă de real, la fiecare curs de informatică ne jignea, ne umilea, ne numea „proștii școlii” (deși mulți am avut medii de intrare la liceu mai mari decât cei de la mate-info), ne spunea cât suntem de tâmpiți, de insignifianți. La fel făcea și cu elevii de la clasele de mate-info. Au fost numeroase scandaluri pe care le-a generat. Limbajul și comportamentul ei erau abjecte. Încă am un gol în stomac când îmi aduc aminte cum putea să ne vorbească.
M-am gândit că după ce a devenit mamă i s-au mai opărit hormonii, dar se pare că tot neuronii i s-au prăjit.
Nu pot să cred că și după 10 ani de când am terminat eu liceul, este lăsată să batjocorească și să umilească generații de suflete nevinovate.
Rușine tuturor celor care îi permit să se mai afle la vreo catedră!", a scris Marina Simona Zanfir pe Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰