Elevă bătută şi ameninţată de tatăl unei colege din cauza unor bârfe
O elevă în vârstă de 14 ani, din Vineţeşti (Vaslui), a fost bătută şi ameninţată că va fi călcată cu maşina, de tatăl unei colege, din cauza unor bârfe.
O elevă în vârstă de 14 ani, din Vineţeşti (Vaslui), a fost bătută şi ameninţată că va fi călcată cu maşina, de tatăl unei colege, din cauza unor bârfe.
Scenele violente s-au petrecut la sfârşitul săptămânii trecute în şcoala din satul Vineţeşti, comuna Olteneşti din Vaslui.
Chiar în timpul orei de biologie, tatăl unei eleve a năvălit în clasa fiicei sale şi a bătut-o pe o colegă a fetei, de faţa cu profesoara şi ceilalţi elevi.
Copila bătută este crescută, de la vârsta de trei ani, doar de bunică, după ce a fost abandonată de mamă, notează vremeanoua.ro.
"Am fost agresată de tatăl colegei pentru că am avut un conflict cu fiica lui care a degenerat. Totul a pornit de la faptul că am fost acuzată că aş fi bârfit-o pe ea chiar dacã nimic nu este adevărat. A vorbit apoi urât de mine, m-am enervat şi am avut o discuţie aprinsă cu ea. Vineri, în timpul orei de biologie, cu profesoara în clasă, a venit cu bunica ei. Aceasta a început să ţipe la mine că mă lasă fără păr în cap. Am tăcut din gură şi am crezut că totul se va sfârşi dar nu a fost aşa. A venit tatăl ei la mine, nervos, şi m-a luat de păr şi m-a ameninţat că mă va călca cu maşina. Profesoara de biologie i-a cerut să se calmeze şi să iasă afară", a declarat Delia, fata bătută.
Conducerea şcolii a anunţat că a demarat o anchetă, dar şi că a sesizat Poliţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰