Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Admitere la Academia de Poliţie 2023. Salariile din domeniu reduc numărul de tineri dornici să îmbrace uniforma

În continuare, mulţi absolvenţi de liceu vor să intre în Poliţie. Visul de a se vedea în uniformă sau la volanul maşinii cu girofar se năruie însă rapid, în momentul în care află ce salarii sunt în structura ministerului de Interne. Situaţia este una tragi-comică, astfel că cei care se visau poliţişti ajung pe bani mai mulţi, în spatele casei de marcat.

de Redactia Observator

la 22.04.2023 , 09:16

Viitorii polițiști au început deja să se înscrie la cele două școli de agenți, cea de la Câmpina și cea de la Cluj-Napoca. În total, 1.640 de absolvenți de liceu sunt așteptați la înviorare.

Înscrierea la Academia de Poliţie se face online, până pe data de 5 mai

După înscriere, absolvenții de liceu își vor depune restul actelor fizic și vor fi nevoiți să treacă mai multe probe, inclusiv cele fizice.

Vezi și

Beatrice Melincianu, Școala de Poliție Câmpina: Sunt niște probe dificile. Candidații trebuie să fie foarte bine pregătiți atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere al cunoștințelor teoretice. Cursurile durează un an, iar după finalizarea cursurilor absolvenții sunt repartizați pentru specializarea ordine și siguranță publică.

Şi profesorii școlilor recunosc că probele nu sunt ușoare, dar sunt importante pentru viitorii agenți. Probe similare trebuie să le treacă și viitorii jandarmi sau pompieri. O condiție importantă pentru admitere este și ca viitorii elevi să nu fi avut probleme penale sau disciplinare. Meseria îi tentează pe mulți, dar vocația se oprește la un obstacol.

Cât câştigă un proaspăt absolvent al academiei

Un polițist abia ieșit din școală câştigă în jur de lei 3.200 de lei, spun sindicaliștii. Și dacă se adună și compensația de chirie, salariul unui proaspăt agent ajunge până la aproape 3.500 de lei. 

Cosmin Andreica, sindicatul Europol: Putem afirma pentru 9 din 10 că aceștia sunt ajutați de părinți pentru a putea supraviețui în București. E greu de explicat și de comparat situația în care un agent de poliție tânăr care va ajunge în București va primi 3.200 de lei salariul, în timp ce peste drum de secția lui de poliție, supermarketurile recrutează agresiv angajați cărora le plătește un salariu de intrare de aproximativ 4.500-5.000 de lei.

După cele șase luni de tutorat, în funcție de structura în care ajung, salariile agenților pot crește. Însă mult prea puțin pentru a supraviețui, se plâng polițiștii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Admitere la Academia de Poliţie 2023. Salariile din domeniu reduc numărul de tineri dornici să îmbrace uniforma