Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea cu care Paul și Mirela dau lovitura în această perioadă. Un litru a ajuns să coste în jur de 25 de lei

Toamna se numără bobocii dar şi borcanele cu bulion. Este vremea în care gospodinele pun roşiile la fiert sau caută vânzători cu marfă de calitate. Vor să se asigure că ciorbele, tocăniţele şi sosurile vor avea un gust deosebit. Anul acesta, un litru de bulion costă în jur de 25 de lei. 

de Angela Bertea

la 28.09.2023 , 20:17

Familia Aioanei are 11 solarii în care cultivă roşii, ardei şi alte legume româneşti. Sute de kilograme de tomate culese din sere sunt transformate în această perioadă în bulion şi suc de roşii.

Afacerea cu care Paul și Mirela dau lovitura în această perioadă

Paul Aioanei - producător local: Majoritatea le vindem la piaţă, dar mai există perioade când sunt prea multe pe piaţă şi atuncea se vinde mai puţin, preţul scade şi atunci le procesăm, facem suc de roşii bulion.

Vezi și

Angela Bertea, reporter Observator: Drumul roșiilor din solar și până în sticlă pare scurt și simplu, însă vorbim despre multe ore de muncă şi pricepere.

Pe acelaşi subiect

Reţeta bulionului preparat în curte, pe pirostrie, e păstrată cu sfinţenie.

Mirela Aioanei - gospodină: Am pus uleiul la încins, după am pus sucul de roşii. Trebuie să stea pe foc în jur la două ore. Punem cimbru, punem un pic de busuioc, un pic de ţelină, sare după gust, mestecăm tot să nu se prindă, ăsta e secretul.

Mirela Aioanei - gospodină: Pentru bulionul de casă adăugăm gogoşarul şi ardelul kapia, timp de fierbere 3,4 ore.

Simona Stoleriu - gospodină: Reţeta nu ştiu dacă este alta mai tradiţională, mai gustoasă şi mai bună. Îl folosim la paste, tocănuri de cartofi, de mazăre, fiecare după preferinţa lui.

Un litru de suc de roşii se vinde cu 20 lei, iar unul de bulion cu 24 de lei.

Paul Aioanei - producător local: Sunt multe doamne care săptămâna asta ia 10 sticle, săptămâna viitoare mai ia 10 sticle şi îţi face cămara pentru toată iarna.

În pieţe, roşiile sunt pe alese, dar soiurile de tomate potrivite pentru a fi transformate în suc sau bulion s-au vândut de mult.

Comerciant: 8 lei kilogramul. Cine nu şi-a făcut, il cam ustură la buzunar. Au fost şi ieftine, şi 4 lei, şi 3 lei şi 5, au fost pentru toate buzunarele.

România importă peste 90% din cantitatea de roșii consumată, în special din Turcia, Olanda şi Bulgaria. Pentru fiecare sută de kilograme care intră în ţară, exportăm doar un singur kilogram. Piaţa este de multe ori suprasaturată de marfă aşa că fermierii se văd nevoiţi să arunce surplusul.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Afacerea cu care Paul și Mirela dau lovitura în această perioadă. Un litru a ajuns să coste în jur de 25 de lei