Agent retrogradat după ce a picat testul psihologic periodic, anchetă în poliție
Paul Feroiu este luptător în cadrul Serviciul de Acţiuni Speciale de 15 ani. Acum trei luni, a aflat că va fi retrogradat pentru că a picat testul psihologic periodic.
Paul Feroiu este luptător în cadrul Serviciul de Acţiuni Speciale de 15 ani. Acum trei luni, a aflat că va fi retrogradat pentru că a picat testul psihologic periodic.
Poliţistul crede că a fost nedreptăţit. A cerut să fie reevaluat psihologic şi a contestat avizul medicului de specialitate, dar fără succes.
Aşa că a făcut alte două testări noi, la cabinete individuale, unde a fost declarat apt. Cum situaţia nu s-a schimbat, a dat în judecată Inspectoratul de Poliţie Gorj.
După ce a fost declarat inapt pentru Acţiuni Speciale, a fost transferat la Serviciului Logistic.
Cazul a ajuns si in atentia ministrului afacerilor interne care a anuntat ca va trimite corpul de control sa verfiice toate aspectelel sesizate de agentul de politie. Controlorii ministeriali urmeaza sa ajunga la IPJ Gorj chiar in aceasta saptamana.
Paul Feroiu este şi instructor de judo şi, anul trecut, a câştigat Campionatul Naţional de judo. În Poliţie are mii de misiuni la activ. A păzit demnitari şi judecători şi a fost declarat cel mai bun luptător SAS din Gorj.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰