Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alertă pe Otopeni. Un avion cu 153 de pasageri a declarat urgență la bord după câteva minute de la decolare. Motorul s-a defectat în zbor

Pasagerii care se aflau la bordul unui avion Boeing 737 cu destinația Paris au trecut noaptea trecută prin clipe de coșmar. Aeronava Ryanair care a decolat de pe aeroportul Henri Coandă cu 153 de pasageri la bord a fost nevoită să se întoarcă la sol după ce unul dintre motoare s-a defectat. Piloții au fost nevoiți aterizeze de urgență. Din cauza incidentului, o parte din pasageri au pierdut cursele de legatură și au fost nevoiți să cumpere alte bilete de avion. 

de Eduard Marin

la 01.08.2024 , 09:03

Avionul a decolat din Otopeni la ora 21.57, iar la 5 minute distanță, piloții au constatat că există probleme tehnice la un motor și au solicitat turnului de control aterizarea de urgență. Însă avionul nu a aterizat imediat, ceea ce a dus la instalarea panicii printre pasagerii aflaţi la bord. 

Avionul a survolat în jurul Capitalei o oră și jumătate

Conform procedurii, avionul a survolat în jurul Capitalei timp de 1h 30 de minute, pentru a mai consuma din combustibil, iar mai apoi au putut ateriza în siguranță. De asemenea, mai multe echipaje de pompieri au ajuns în zonă, ca masură de prevenţie. Pe lângă cei 153 de pasageri, la bord se aflau doi piloți și patru însoțitori. Din cauza incidentului, o parte din pasageri au pierdut cursele de legatură și au fost nevoiți să cumpere alte bilete de avion.

Vezi și

"A fost haos foarte mare, ne-au speriat, oamenii din avion erau prea panicaţi pentru ceea ce am păţit", spune un bărbat. "Ne-a dat ocol în jurul Bucureştiului şi ne-a gonit acasă. Din jumătate în jumătate de ora ne tot spunea că acum, acum aterizam...nimic nu s-a mai întâmplat. Fiica mea de la Paris mi-a cumparat un bilet la 700 de euro, cu primul zbor de dimineaţă", a povestit o femeie.

Pasagerii care au încercat să afle răspunsuri privind cursa anulată de la punctul de informaţii din aeroport au dat de o altă problema. Birourile erau închise. O parte din pasageri au fost cazaţi la un hotel şi îşi vor continua astăzi călătoria spre Paris cu un alt avion, în timp ce alţii au apelat la alte mijloace de transport. Până în acest moment compania Ryanair nu a dat nici un răspuns. 

Eduard Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Alertă pe Otopeni. Un avion cu 153 de pasageri a declarat urgență la bord după câteva minute de la decolare. Motorul s-a defectat în zbor