Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alimentul supranumit "aurul alb" cucereşte gusturile românilor. Nivelul mai scăzut de colesterol face diferenţa

Cu ceapă, brânză sau doar cu puţină pâine, slănina este vedeta meselor de iarnă. În jurul preparatului tradiţional s-a organizat şi un festival care are loc zilele acestea la Cluj-Napoca. "Slană Fest" le dă pofticioşilor ocazia să încerce reţete clasice sau inedite, toate delicioase. Printre ele, una supranumită "Aurul alb", adică slănina de mangaliţa, un preparat pe cât de gustos, pe atât de sănătos. Cu condiţia să fie consumată cu măsură.

de Alex Prunean

la 07.02.2025 , 19:52

Slănina de mangaliţa cucereşte gusturile românilor, mai ales ale celor care caută să mănânce ceva bun, dar şi sănătos. Nivelul de colesterol este mult mai scăzut decât în cazul altor şunculiţe. "O slănină bună, ca să fie reuşită, trebuie sărată 6-7 săptămâni. Fagul este baza la slănină să dea un gust bun", spune Mihai, producător artizanal.

Secretul din bătrâni pentru slănina perfectă

Petru este din Sânmărtin şi creşte porci de mangaliţa de două decenii. "Mangaliţa este un porc mediteran, un porc de slănină, de grăsime. Diferenţa este că colesterolul este mai bun", a explicat Petru, producător artizanal.

Vezi și

Pentru slănina perfectă, e nevoie de lemn de fag pentru fum şi de combinaţia perfectă de condimente: "Pregătită carnea, 180-200 de grame de sare, 75 de grame de usturoi, 50 de grame de piper şi dacă vrei să pui boia pentru culoare". De pe vremea bunicilor, slănina merge cel mai bine cu ceapă şi brânză. 

Pe acelaşi subiect

"Am mâncat slănină cu caş moale, proaspăt cu diferite condimente şoi mergea fantastic. Încercăm să avem o gamă largă de brânzeturi: de la iaurt, mozzarella artizanală de bivoliţă, până la brânzeturi maturate de 2 ani", arată un producător artizanal.

Cât costă 1 kg de slănină de mangaliţa

Deşi bătrânii spun că slănina de calitate e "medicament", nutriţioniştii ne atrag atenţia că în cantităţi mari poate face mai mult rău decât bine. "Slănina poate fi inclusă într-o alimentaţie sănătoasă ca o gustare ocazională, ca o plăcere nevinovată. Cu toate acestea, trebuie să reţinem: Slănina este alcătuită din grăsimi saturate, acele grăsimi nesănătoase, care, consumate în exces pot duce la boli cardiovasculare", spune Diana Crişan, dietetician.

Un kilogram de slănină de mangaliţa costă între 60 şi 100 de lei, dublu decât celelalte slăninuţe. Târgul Slana Fest de la Cluj Napoca rămâne deschis până duminică: atunci va fi premiată cea mai bună slănină.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați consumat produse cu aspartam pe o perioadă mai lungă de timp?
Observator » Evenimente » Alimentul supranumit "aurul alb" cucereşte gusturile românilor. Nivelul mai scăzut de colesterol face diferenţa