De ce merge prost Metrorex? Derapaj al liderului sindical: "Cam multe femei care conduc, iau decizii"
Preşedintele USLM, Marian Artimon, a avut miercuri un derapaj sexist în timpul conferinţei de presă dedicate situaţiei financiare de la Metrorex. El a criticat modul în care sunt luate deciziile în companie şi în Minister şi a invocat faptul că ar exista "cam multe femei care conduc", scrie Mediafax.
Declarația a fost făcută în sesiunea de întrebări a conferinței USLM "Cronica unei morți anunțate", în timp ce liderul sindical vorbea despre deficitul de personal și despre modul în care, în opinia sa, criteriile economice au ajuns să primeze în fața celor tehnice la Metrorex.
În cadrul acestor critici, Artimon a făcut însă și remarca referitoare la numărul femeilor aflate în poziții de decizie, fără a explica în ce mod genul persoanelor respective ar avea legătură cu problemele financiare sau tehnice reclamate de sindicat.
"Nu vreau să jignesc pe nimeni. Cam multe femei care conduc, iau decizii pentru Metrou astăzi. La CA femei, la directori femei, nu vreau să jignesc pe nimeni", a declarat Marian Artimon.
Liderul sindical a continuat imediat cu critica asupra conducerii companiei:
"Am început să conducem economic în loc să conducem tehnic."
Artimon nu a prezentat însă niciun argument care să lege sexul directorilor de problemele tehnice sau financiare invocate de USLM.
Liderul USLM a acuzat oficialii din minister şiu de "lipsă de sânge în instalație"
Declarația a venit după ce, într-o intervenție anterioară, liderul USLM folosise și expresia "lipsă de sânge în instalație" pentru a critica modul în care oficiali din minister ar fi gestionat situația.
După remarca privind femeile aflate în poziții de conducere, Artimon și-a continuat argumentația afirmând că deciziile dintr-o companie feroviară ar trebui să țină cont în primul rând de criteriile tehnice.
"Trenul trebuie condus de un mecanic care trebuie să știe nu câți bani are în buget, ci să știe să conducă trenul. Pentru că în spate are 2.000 de oameni", a spus acesta.
Președintele USLM a reclamat că unele promovări sau ocupări de posturi necesare funcționării sistemului sunt blocate din motive bugetare.
"Noi stăm și ne gândim: putem să promovăm mecanicul 1 să conducă trenul? Nu pot să-l promovez", a declarat Artimon.
Acesta afirmă că există secții fără șefi sau fără suficient personal care să-și asume responsabilitățile prevăzute de procedurile feroviare.
Ce spune Artimon despre ideea că Metrorex ar avea o structură administrativă supradimensionată
Artimon a încercat să combată și ideea că Metrorex ar avea o structură administrativă supradimensionată.
Potrivit cifrelor prezentate de liderul sindical, doar aproximativ 1,7% dintre salariații Metrorex ocupă funcții de conducere, deși legislația ar permite, potrivit acestuia, un procent de până la 8%.
"Cu toate idioțeniile care se vorbesc despre Metro, Metro nu are decât 1,7% personal care e funcție de conducere", a spus Marian Artimon.
USLM susține că problema principală a companiei nu este numărul directorilor, ci lipsa personalului operațional.
Sindicatul afirmă că Metrorex are 5.922 de posturi aprobate, dar funcționează în prezent cu aproximativ 4.934 de angajați, adică un deficit de aproape 1.000 de persoane.
Derapajul lui Marian Artimon a venit în timpul unei conferințe în care sindicaliștii au avertizat că salariile angajaților Metrorex riscă să nu fie achitate la termen și că, începând cu 16 septembrie, sindicatul nu mai poate garanta funcționarea normală a metroului dacă angajații încep să își ia concediile restante și să refuze activitățile suplimentare.
USLM susține că o întârziere a salariilor ar putea declanșa reacții individuale ale angajaților, într-un moment în care compania se confruntă deja cu un deficit important de personal și cu mii de zile de concediu neefectuate.
"Atenție, pe data de 16 nimeni nu mai garantează că metroul va funcționa, pentru că oricine se va uita în pungă. A început școala, oamenii sunt tineri, au copii, au rate la bănci și nimeni de la bancă nu o să-i aștepte cu trei, patru, cinci zile", a declarat președintele USLM.
Artimon spune că nu este vorba, în acest moment, despre anunțarea oficială a unei greve, ci despre faptul că fiecare angajat ar putea decide ce face dacă Metrorex nu își respectă obligațiile contractuale.
"Dacă nu dați banii, sunteți responsabili pentru ce va urma. Fiecare om va decide ceea ce va face, pentru că are de luat concediu. Pentru ce? Suntem sclavi, muncim aici pe plantație? Nu. Noi suntem oameni ai muncii, avem contracte colective, avem contracte individuale care trebuie să se respecte. Avem contracte de servicii publice de transport care trebuie să se respecte", a spus Artimon.
