Video Aliniere rară a planetelor. Zeci de pasionaţi au urmărit evenimentul astronomic
Cerul a fost vedeta serii, ieri, în Cluj Napoca. Zeci de pasionaţi de astronomie s-au adunat pe un câmp de lângă staţia meteo din Feleacu, pentru un spectacol rar. Şase planete au fost vizibile pe cer, imediat după apus.
În mijlocul atenţiei au fost Jupiter şi Saturn, uşor de observat cu ajutorul telescopului. Venus a strălucit aproape de orizont, în timp ce Uranus şi Neptun au putut fi zărite doar cu instrumente optice performante. Specialiştii spun însă că nu este vorba despre o aliniere perfectă, ci despre un efect vizual. Planetele par aşezate în linie doar din perspectiva noastră, de pe Pământ.
Între Jupiter și celelalte patru planete s-au aflat, aproximativ la jumătatea distanței, cele trei stele din Centura lui Orion.
Și Uranus a fost prezent pe cerul nopții, însă a putut fi observat mai bine cu ajutorul unui binoclu sau al unui telescop mic. Uranus s-a aflat puțin sub Pleiade, în constelația Taur.
Ca element suplimentar de interes, în seara de 28 februarie, Luna — iluminată în proporție de aproximativ 92%, în faza de Lună în creștere — s-a apropiat de roiul Beehive (M44 sau NGC 2632), un roi strălucitor format din aproximativ 1.000 de stele, situat la circa 577 de ani-lumină de Sistemul Solar.
La doar câteva zile distanță, pe 3 martie, spectacolul va continua cu o eclipsă totală de Lună, când Luna plină va traversa umbra Pământului. În timpul fenomenului, denumit și "Lună sângerie", suprafața Lunii va căpăta o nuanță roșiatică-arămie timp de aproximativ 58 de minute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰