Antena Meniu Search
x

Video "Am auzit nişte ţipete. Totul s-a întâmplat foarte repede". Filmul atacului maidanezilor din Galați. Femeia sfâșiată de maidanezi ieșise să culeagă urzici

Câinii maidanezi fac noi victime. O femeie din localitatea Vânători, din Galaţi, a fost sfâşiată de patru câini în timp ce culegea urzici. Un bărbat a sărit în ajutor şi a reuşit să o salveze, dar s-a ales şi el cu răni grave. După atac, autorităţile au ieşit să strângă câinii vagabonzi de pe străzi. Au găsit 40 numai astăzi, dar recunosc că problema tot nu e rezolvată.  

de Adrian Obreja

la 27.02.2023, 19:29

Vezi și

Valentin Manuel Istrate, medic veterinar - Asociaţie Protecţia Animalelor: Vi se pare normal ca în secolul 21 să fim mâncaţi de câini pe stradă? 

Femeia de 58 de ani ieşise să culeagă urzici pe un câmp dintre case. Patru câini s-au năpustit asupra ei, din senin. N-a mai avut timp de reacţie, dar norocul ei a fost că un vecin care era în curtea casei i-a auzit strigătele disperate de ajutor. Bărbatul a încercat să sperie câinii, dar fost şi el atacat.

Filmul atacului maidanezilor din Galați

Salvator: Eu am auzit nişte ţipete şi cam atât. M-am dus, am făcut şi eu ce am putut să fac, totul s-a întâmplat foarte repede.

Pe acelaşi subiect

- Şi tu ai fost muşcat, nu?

- Da.

Femeia are răni pe tot corpul. E o minune totuşi că a scpat cu viaţă din colţii animalelor.

Mihai Polinschi, medic SAJ: Pacienta era în stare gravă, tensiune 8, cu şoc hemoragic. Lângă ea mai era o persoană, un bărbat care a ajutat-o să scape de câini, un bărbat de 45 de ani, care avea şi el plăgi muşcate la nivelul membrelor inferioare.

Ambele victime ale atacului au ajuns la spital. Bărbatul a fost între timp externat rapid, în schimb femeia va trebui operată.

Ionuț Băneșanu, puertător de cuvânt spital Galați: Persoana de sex feminin a necesitat internare pentru supraveghere şi tratament de specialitate. Bărbatul a fost văzut, consultat şi externat din serviciul de urgenţă. Care e starea femeii? Starea dânsei, din ce am înţeles la momentul de faţă, este stabilă. Urmează să intervenim chirurgical pentru a se sutura plăgile respective.

După atac, poliţiştii de la Protecția Animalelor şi angajaţii primăriei au ieşit la vânătoare de câini maidanezi. Serviciul de ecarisaj a fost înfiinţat de o lună

Valentin Manuel Istrate, medic veterinar - Asociaţie Protecţia Animalelor: Este a doua ieşire a noastră, în prima acţiune am avut 84 de animale ridicate, iar acum, deja, cred că avem undeva la 40. Astăzi.

Costel Manolachi, primar Vânători: Până în anul 2021 am făcut 5 sesiuni de sterilizare, numai că asociaţiile de pe raza judeţului Galaţi nu au dat concursuri şi nu au ridicat niciun câine din stradă. Ei vin, sterilizează şi pleacă.

Câinii maidanezi sunt un adevărat pericol în special când sunt în haită, o spun specialiştii.

Andrei Bican, medic veterinar: O să se instige unul pe celălalt ca să-şi apere zona respectivă prin care noi trecem şi ei o consideră a lor.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar caută încă vinovaţii.

În urmă cu o lună, o femeie de 43 de ani a fost omorâtă de maidanezi pe Lacul Morii din Capitală. În urmă cu câteva zile o altă femeie a fost atacată în acelaşi loc. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » "Am auzit nişte ţipete. Totul s-a întâmplat foarte repede". Filmul atacului maidanezilor din Galați. Femeia sfâșiată de maidanezi ieșise să culeagă urzici