Antena Meniu Search
x

Video "Am coborât și m-am luat cu mâinile de păr!" O șoferiță a murit pe DN1, în Brașov, după ce a intrat cu Dusterul într-un camion

Val de accidente la final de vacanţă. Trei oameni au murit, iar alţi doi au fost grav răniţi în două accidente. Ambele au avut loc în judeţul Braşov, în această dimineaţă. Şi la Constanţa, un elicopter SMURD a aterizat pentru salvarea a cinci oameni implicaţi într-un carambol cu trei maşini.

de Redactia Observator

la 27.12.2022, 14:30

Vezi și

Alarma s-a dat iniţial în localitatea Prejmer din Braşov. Şoferul, în vârstă de 22 de ani şi un pasager de pe bancheta din spate în vârstă de 61 de ani şi-au pierdut viaţa după ce autoturismul în care se aflau a intrat din plin într-un TIR.

Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov: În jurul orei 05.00, am fost anunţaţi de producerea unui accident rutier în localitatea Prejmer, între un camion cu remorcă şi un autoturism Volkswagen Touareg. În urma accidentului, cele patru persoane din autoturism au rămas încarcerate. La faţa locului s-a deplasat un echipaj pentru descarcerare, trei ambulanţe SMURD, o ambulanţă SAJ şi o autospecială cu apă şi spumă.

Echipajele au intervenit pentru a descarcera cele patru victime. Pentru cei doi a fost prea târziu. Au fost găsiţi în stop cardio-respirator şi nu au răspuns manevrelor de resuscitare. 

Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov: Celelalte victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov în stare gravă. Au suferit mai multe fracturi şi traumatisme, dar erau conştiente. 

Pe acelaşi subiect

O șoferiță din Harghita a murit pe DN1, după ce a intrat cu mașina într-un camion

Alarma s-a dat şi pe DN 1. O femeie de 56 de ani din judeţul Harghita, care se afla în vacanţă, a murit după ce a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-o camionetă. 

Șofer: A intrat doamna pe contrasens, scurt şi cuprinzător!

Reporter: Aţi apucat să faceţi vreo manevră?

Șofer: Am claxonat, am luat-o un pic pe stânga ca să evit, dar n-am... Am coborât din maşină şi ce putem să fac?! M-am luat cu mâinile de păr când am văzut ce s-a întâmplat. 

Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Braşov: În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale în care se efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-au produs accidentele rutiere.

Şi la Constanţa, cinci oameni au fost răniţi într-un carambol cu trei maşini.

A fost nevoie de intervenţia elicoperului SMURD.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » "Am coborât și m-am luat cu mâinile de păr!" O șoferiță a murit pe DN1, în Brașov, după ce a intrat cu Dusterul într-un camion