Video Amenzi uriaşe pentru cei care folosesc petarde sau pocnitori în noaptea de Revelion
În timp ce poliţiştii confiscă zeci de mii de petarde şi pocnitori periculoase, marile oraşe fac alegeri diferite pentru Revelion. Unii primari înlocuiesc focurile de artificii cu jocuri de lumini şi drone, dar alţii păstrează tradiţia. Pregătesc spectacole pirotehnice grandioase în noaptea dintre ani.
Poliţiştii au confiscat peste 16 tone de materiale pirotehnice interzise în ultimele 24 de ore. La Botoşani, au controlat şi coletele trimise prin firme de curierat, iar în ele au descoperit 17.000 de pocnitori care urmau să fie vândute ilegal. Legea permite doar folosirea articolelor pirotehnice de divertisment, cu risc scăzut la utilizare, şi pot fi vândute doar persoanelor de peste 16 ani.
Un foc de artificii de Revelion poate fi aprins doar de o firmă autorizată
Cine vrea să facă atmosferă în noaptea de Anul Nou pote să mai aprindă doar artificii pentru tort sau acest tip. Plus confetti şi pocnitori mici. Orice alt articol pirotehnic poate aduce în loc bucurie… un dosar penal. Folosirea articolelor pirotehnice interzise este sancţionată cu amenzi de până la 7.500 de lei, iar vânzarea lor, chiar cu închisoarea. Un foc de artificii de Revelion poate fi aprins doar de o firmă autorizată.
Mai multe oraşe, printre care Braşov, Cluj-Napoca şi Constanţa au renunţat la focurile de artificii de Revelion în favoarea spectacolelor de lumini, din cauza impactului negativ asupra mediului şi animalelor. "Ele percep zgomotul mult mai intens decât noi. Să fim lângă ei, să îi liniştim, vorbim cu ei, ţinuţi în braţe, să îi calmăm", a declarat Carmen Ştefan, medic veterinar. În unele oraşe, tradiţia se va păstra, însă. La Iaşi, Primăria a plătit 25.000 pentru spectacolul pirotehnic cerut de localnicii care vor să ciocnească şampania sub cerul colorat de artificii.
"Pe de o parte, nu mai pot utiliza aritficiile pentru că s-au interzis prin lege şi bine au făcut, noi o facem într-un mod organizat şi sigur e şi dorinţa ieşenilor că am fost bombardaţi cu această întrebare şi cu dorinţa lor de a avea foc de artificii la trecerea dintre ani", a declarat Mihai Chirica, primarul din Iaşi. Anul trecut de Revelion, sute de persoane au fost rănite de petarde și artificii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰