Video Amza Pellea, prin ochii celor care l-au cunoscut și cărora le-a marcat viața: "Nu exista iarnă să nu ne plimbăm cu sania tot Băileştiul"

Amza Pellea, arhiva TVR: ”Auz, mă bade, matale ştii de ce sânt a doua zî după anu nou oltenii zgâriaţ pe ochi? Nu ştiu, io, zâc. Ce vorbă e asta? Păi, de aia, zâce, că de anu nou mănâncă şi ei săracii cu furculiţa. Auz vorbă la el, mă! Auz vorbă la el!”

Inegalabil şi inconfundabil. Nu va mai fi un altul cum a fost Nea Mărin.

Mioara Iureş, prietenă: ”Era o plăcere. O plăcere să îl asculţi când vorbea la televizor”.

Pentru cei care au copilărit cu Amza, universul creat în schiţele cu Nea Mărin este o întoarcere în timp, la momentele de suflet ale copilăriei. Între realitate şi ficţiune, scenetele pe care o ţară întreagă le aştepta cu sufletul la gură în noaptea dintre ani îşi au rădăcini aici, în mica urbe oltenească.

Amza Pellea, arhiva TVR: ”Îl cam scăpai pe Sucă din ochi. Îl scăpai din ochi. El cum se tot ducea în beci dupe ţuică, dupe vin. Io uitai să îl pui să fluiere m-a făcut muica oltean. Să fluiere, ştii, că să n-aibe timp să bea. Şi să dusă el în beci şi cred că trasă vreo două trei gâturi, ştii. Că îi zâce Veta, mă Sucă, adu sarmalele”

Marian Pirnea, fost profesor de limba română: ”Personajul Sucă adună câte ceva din spiritualitatea poznaşă a băileşteanului. Că băileşteanul este el vesel, larg la inimă, impulsiv, da-i trece repede. Se supără repede şi îi trece şi mai repede”.

Amintiri cu și despre Amza Pellea

Marian Pirnea a fost profesor de limba română în Băileştii lui Amza. În anii 80, profesorul ţinea şi frâiele echipei locale de fotbal. Îşi aminteşte cum l-a salvat Amza Pellea atunci când o încurcătură îi lăsase pe olteni fără cazare şi masă, înainte de un meci.

Marian Pirnea, fost profesor de limba română: ”Aceeaşi placă: n-avem, domne, locuri. Norocul meu şi al nostru care a fost? Mi-am aruncat ochii în salonul ăla mare de lângă recepţie. Şi am văzut acolo o masă de vreo 20 de persoane. În capul mesei, cineva care îmi părea cunoscut, care vorbea şi ceilalţi nu puteau să mănânce de râs. Râdeau. Când m-am uitat mai bine, era Amza Pellea. Hopa, am rezolvat problema! Domne, eşti drăguţ să te duci să îi spui maestrului că uite-aşa, cineva de la Băileşti? S-a dus omul. Am fost foarte curios să văd expresia feţei lui, reacţia lui imediată. Vă rog să mă credeţi, s-a deschis la faţă. Şi aşa era vesel. Şi aşa, zâmbitor, s-a sculat în picioare şi a venit imediat la noi. Nici n-am avut timp să îi spun că, uite, suntem de la Băileşti, suntem nu ştiu cum, nevoiaşi, că recepţionerul m-a luat deoparte: domnul, câte locuri vă trebuie?”

Amza Pellea nu a plecat niciodată din Băileşti

Oriunde a mers, a fost iubit. Şi nu i-a uitat niciodată pe ai lui de acasă. Oricând ajungea în Băileşti, în oraş era sărbătoare.

Mioara Iureş, prietenă: ”El avea şi trăsură, şi sanie. Nu exista iarnă să nu ne plimbăm cu sania tot Băileştiul. Era ca un frate pentru noi”.

Au trecut 38 de ani de când Amza nu mai e. Din Băileşti, însă, nu a plecat niciodată. În decembrie, oraşul îşi aprinde luminile de sărbătoare abia după ce oamenii se adună la troiţa care-i poartă numele şi aprind candele în amintirea lui. Iar la casa memorială, cei care l-au iubit cântă şi azi doine de jale şi îşi pun dorul în versuri. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰