Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAŢIE. Drumul de 400 km parcurs în 10 ore cu trenul CFR. Călătorii au dat 100 lei pe bilete şi au rămas blocaţi de două ori

Călătorie de coşmar, marca CFR! Sute de pasageri dintr-un tren inter-regio au rămas blocaţi într-un tunel, o oră şi jumătate, pentru că s-a stricat locomotiva. Când a venit cea de schimb, călătoria a durat doar câteva minute. Garnitura s-a oprit din nou, din cauza unui macaz defect. Călătorii au făcut în 10 ore, drumul de 400 de kilometri de la Iaşi la Bucureşti, unde au ajuns evident obosiţi şi furioşi.

de Cosmina Balint

la 07.08.2023 , 19:57

Pasagerii au plecat de la Iaşi pregătiţi pentru o călătorie oricum lungă, de aproape şapte ore până la Bucureşti. Prima problemă a apărut după doar 30 de minute. Pasagerii, printre care şi mulţi copii, au rămas într-un tunel, aproape de staţia Bârnova. În vagoane s-a stârnit haosul şi panica.

Locomotiva trimisă să o înlocuiască pe cea defectă a venit după 90 de minute

Locomotiva trimisă să o înlocuiască pe cea defectă a venit după 90 de minute. Când s-a urnit din nou, trenul nu a mers prea mult. S-a oprit imediat după ieşirea din tunel, în faţa unui macaz defect. Au urmat încă 40 de minute de pauză forţată.

Vezi și

Pasager: S-a oprit în tunel si am stat în tunel o oră şi jumătate. Oamenii sunt revoltaţi pe bună dreptate. Vreau să merg pe banii mei să iau o sticlă de apă. De unde să o iau?  

Pe acelaşi subiect

Pasager: Cald! Fără aer condiţionat. La început a fost, dar după ce s-a defectat nu a mai fost. 

Epuizaţi, însetaţi şi înfometaţi, călătorii au ajuns cu trei ore întârziere

Epuizaţi, însetaţi şi înfometaţi, călătorii au ajuns la Bucureşti după miezul nopţii, cu trei ore întârziere. Călătoria i-a costat peste 100 de lei biletul, la clasa a doua. 

Pasager: Să dea banii la oameni înapoi! Erau copii de un an, un an şi jumătate. Asta e ceva de neînţeles.

Cele 3 ore de întârziere sunt doar o picătură în oceanul de întârzieri al căilor ferate. Anul trecut, trenurile au întârziat șapte ani și jumătate, cu un an mai mult decât în 2021. Normele europene spun că pasagerii trebuie despăgubiți dacă trenurile nu ajung la timp la destinație. 

Vârsta medie a locomotivelor CFR se apropie de 40 de ani

Cosmina Balint, reporter Observator: Regulamentul nu se aplică și în România. Ministerul Transporturilor a cerut derogare până în anul 2029, în speranţa că vor pune la punct infrastructura şi parcul de locomotive, ca să nu mai existe întârzieri atât de mari. 

În ultimii 12 ani, CFR Călători nu a avut buget de investiţii şi a cumpărat o singură locomotivă nouă din 2005 încoace. 

Pasager: Vina este de la Iaşi. Când a plecat locomotiva din staţie, i-a făcut cineva verificări cineva locomotiva să vadă în ce stadiu se află?

Vârsta medie a locomotivelor CFR se apropie de 40 de ani şi doar patru din 10 mai sunt în condiţii tehnice acceptabile, spun sindicaliştii.

Cosmina Balint Like

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. Drumul de 400 km parcurs în 10 ore cu trenul CFR. Călătorii au dat 100 lei pe bilete şi au rămas blocaţi de două ori