Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAŢIE. O cisternă cu 32 de tone de benzină a luat foc, după ce o maşină a intrat frontal în ea. Pompierii, copleşiţi: "Mai avem nevoie de forţe"

Imagini care dau fiori şi amintesc de catastrofa de la Mihăileşti în apropiere de Brăila. O cisternă plină cu 32 de tone de benzină a luat foc după ce o maşină a intrat frontal în ea, iar pericolul unei explozii uriaşe a fost, timp de trei ore, imens. Şoferul autoturismului nu a avut nicio şansă şi a fost găsit carbonizat de salvatori. Încă nu se cunoaşte identitatea bărbatului. 

de Adrian Obreja

la 05.06.2024 , 19:30

Impactul devastator a avut loc pe Drumul Naţional 2B, la 20 de kilometri de Brăila. Şoferul maşinii care mergea spre Buzău intră într-o depăşire periculoasă fără să se asigure şi intră în cisterna încărcată cu benzină. Cele două vehicule se aprind ca o torţă, iar flăcări uriaşe, înalte de zeci de metri se ridică spre cer. Incendiul uriaş îi copleşeşte şi pe salvatori. 

Cu 7 maşini de stingere din Brăila şi Galaţi, pompierii au încercat să domolească flăcările uriaşe.

Pericolul de explozie a fost uriaş

Vezi și

Perimetrul de siguranţă a fost stabilit pe o rază destul de mare, de aproximativ un kilometru. În aceste momente, cisterna încă arde şi a trecut aproximativ o oră şi jumătate de la accident. 

Pe acelaşi subiect

"Ar fi efectuat o depaşire neregulamentară, a păstruns pe sensul opus de mers unde a avut loc impctul cu autocisterna.  Cisterna  a fost încărcată cu benzină, ar fi luat foc", a explicat Bogdan Zotoi, şeful serviciului rutier.

Din cauza fumului dens, salvatorii abia au putut vedea dezastrul. Maşinile au ars până la fier, iar şoferul care a intrat în mastodont a rămas captiv. Încă nu i se ştie identitatea.

Un şofer a fost găsit carbonizat

În autoturismul care a intrat în depăşire  neregulamentar şi a lovit frontal cisterna, poliţiştii au găsit şoferul carbonizat.

Conducătorul cisternei, un bărbat de 34 ani din Prahova, a fost transportat de urgenţă la spitalul din Galaţi, conştient. Localnicii din zona au primit şi un mesaj Ro Alert din cauza fumului dens. Trei ore s-au luptat salvatorii cu focul.

"Incendiul la cisternă in care au fost 32 de tone de benzină a fost lichidat. S-a intervenit f greu deoarece, aceasta, din cauza accidentului, a ars cu scurgeri, deci nu a fost vorba de explozie. A ars cu flacără foarte mare", a comunicat Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU.

Traficul a fost oprit în zonă mai bine de cinci ore.

Adrian Obreja Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. O cisternă cu 32 de tone de benzină a luat foc, după ce o maşină a intrat frontal în ea. Pompierii, copleşiţi: "Mai avem nevoie de forţe"