Video ANIMAŢIE. O familie a căzut cu liftul în Timişoara, de la etajul al doilea până la subsol
La nici o săptămână după ce un bărbat din Baia Mare a murit pentru că s-a prăbuşit cu liftul, o familie cazată în Timişoara a fost la un pas să aibă aceeaşi soartă. Ascensorul în care erau cei doi părinţi şi copilul de trei ani a căzut de la etajul doi, direct în subsolul clădirii. Toţi trei au fost răniţi şi au ajuns la spital. La fel şi mecanicul care a încercat să-i ajute.
O familie recent cazată în clădirea cu apartamente închiriate în regim hotelier din Timișoara a fost la un pas de tragedie. Femeia, soţul ei şi copilul pe care îl ţinea în braţe erau în lift în momentul în care au căzut în gol.
Apelul la 112 a venit la ora 10.25. Imediat, au fost redirecționate mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe. Liftul a căzut de la etajul 2 al acestui imobil până în subsolul clădirii.
Iniţial, liftul a rămas blocat între etajele 1 şi 2
Pentru a debloca ascensorul, un angajat al firmei de menteneanţă a intrat în casa liftului şi a coborât pe cabină. Însă ascensorul a căzut în acel moment cu tot cu mecanicul de 52 de ani, care şi-a fracturat ambele picioare în urma impactului.
"Erau cumnatul meu și cumnata mea în lift. Cumnata mea la spate, cumnată-miu picioarele și copilul e bine, slavă Domnului!", povesteşte o rudă.
"Victimele au fost extrase și predate colegilor de pe echipajele de SMURD și ambulanță. Unele sufereau posibile traumatisme multiple. Toate victimele au fost cooperante și conștiente", spune Lct. Popescu Eugen, ISU Timiș.
Tatăl şi angajatul firmei de mentenanţă sunt în stare mai gravă şi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara.
"La preluare, amândoi erau conştienţi, cooperanţi, cu valori normale ale tensiunii arteriale, saturaţie în oxigen, în schimb prezentau traumatisme la nivelul membrelor inferioare", spune Mihai Grecu, şef UPU Timişoara.
Locatarii blocului nu sunt surprinşi de cele întâmplate
"Cu reviziile cred că erau la zi, dar ideea e că și liftul din blocul nostru merge foarte încet, adică aștepți până la 1 minut să coboare 2 etaje. S-a mai blocat, noi când ne-am mutat aici în jur de primele 2 luni nu a mers liftul deloc", spun vecinii.
Avocatul victimelor a anunțat că acestea vor depune plângere penală și vor cere despăgubiri.
Este al doilea accident de acest fel care are loc într-o săptămână. Cu patru zile în urmă, un bărbat de 50 de ani a murit, la Baia Mare, după ce a căzut de la etajul şapte în puţul liftului, în blocul unde locuia. Din grabă, nu a observat că ascensorul nu era la etajul lui. Uşa liftului nu trebuia să se deschidă în aceste condiţii, iar poliţiştii investighează ce s-a întâmplat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰