Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ateneul Român a găzduit pentru a 5-a oară Gala celor mai puternice femei din România: "E o oportunitate de a arăta cazuri de poveşti de succes"

Cele mai puternice femei din România s-au întâlnit pentru a 5-a oară în cadrul galei dedicate lor, organizată la Ateneul Român. Antreprenori români, economişti, profesori şi nu numai, sub înfăţişarea unor femei puternice au avut de transmis un mesaj hotărât în ceea ce priveşte egalitatea de şanse. La eveniment au fost prezenţi şi oameni politici care militează pentru acelaşi scop. 

de Redactia Observator

la 07.03.2023 , 08:41

Ateneul Român a găzduit pentru a 5-a oară Gala celor mai puternice femei din România. Curajul de a ieşi în faţă şi de a-şi urma visul le-a unit şi le-a ajutat să trecă împreună peste toate obstacolele care s-au pus în calea unei cariere de succes.

Cristina Chiriac, organizatoare: Depinde foarte mult de şanse. Încă sunt localităţi şi judeţe întregi unde vorbim despre violenţă domestică, despre abuz fizic, emoţional, lucruri care ar trebui măcar temperate. Îmi doresc ca şi organizator să existe o punte între Guvern, Parlament, mediu asociativ şi cu toţii să milităm pentru un echilibru în societate.

Zece dintre cele mai puternice femei antreprenor din România au fost premiate

Vezi și

Acum vor să inspire întreaga societate. Diversitatea, educaţia şi visul unei ţări sustenabile sunt numitorul comun. Femeile antreprenor vor să demonstreze că discriminarea nu îşi are locul, iar egalitatea de şanse începe să prindă contur. În această misiune s-au alăturat şi importanţi oameni politici.

Pe acelaşi subiect

Elena Dhali, comisar european: E o oportunitate de a arăta cazuri de poveşti de succes, dar şi de a scoate în evidenţă provocările cu care se confruntă femeile când intră pe piaţa muncii. Doar 23,3% au primit o educaţie... care este cea mai slabă (n.r. ţară) din UE. Şi 56,9% sunt în şomaj, a treia cea mai slabă (n.r. ţară) din UE.

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: Egalitatea de gen şi drepturile femeilor trebuie să rămână un obiectiv prioritar pe agenda politică naţională şi europeană.

Lupta continuă până când fiecare va reuşi să îşi învingă teama, spun reprezentantele femeilor de pretutindeni.

Dana Vasilescu, Fundaţia pentru Educaţie: Cred că lipseşte un pic şi educaţia în acest domeniu. Cumva femeia este în spatele bărbatului şi cred că educaţia în această privinţă este importantă pentru a primi mai mult curaj. Să creadă în ea, să ştie cine este, ce poate să facă şi să aibă curajul să facă.

Zece dintre cele mai puternice femei antreprenor din România au fost premiate cu ocazia galei de la Ateneul Român.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ateneul Român a găzduit pentru a 5-a oară Gala celor mai puternice femei din România: "E o oportunitate de a arăta cazuri de poveşti de succes"