Antena Meniu Search
x

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod roșu în Croația

Atenționare de călătorie pentru Croația, unde au fost emise cod roșu și portocaliu de vânt, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Rafalele vor atinge viteze de până la 130 de kilometri pe oră, ceea ce creează probleme serioase în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice.

de Redactia Observator

la 07.05.2019, 07:27

Avertizare MAE pentru românii care tranzitează Croația
Cod roșu de vântul puternic în Croația - Profimedia Images

Atenționare de călătorie pentru Croația, unde au fost emise cod roșu și portocaliu de vânt, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Rafalele vor atinge viteze de până la 130 de kilometri pe oră, ceea ce creează probleme serioase în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, începând din 6 mai, au fost emise coduri portocaliu şi roşu de vânt, cu intensificări puternice la rafală.

Prognozele meteorologice pentru canalul Velebit indică o înrăutăţire a condiţiilor atmosferice, însoţită de vânt extrem de puternic, cu o viteză de până la 130 km/h, care creează probleme serioase în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice. Regiunea Rijeka, golfurile Kvarner şi Kvarnerić şi nordul Dalmaţiei se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de vânt.

"Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de internet ale Automobil Clubului Croat - http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr", arată MAE.

De asemenea, românii aflaţi în Croaţia pot apela, în situaţii de urgenţă, numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod roșu în Croația