Video Au vrut să-i ia strănepotul în timp ce îşi jelea soţia. Revolta unui bătrân din Râșnov: "Până mor, nu pleacă de lângă mine!"
Inspectorii de la Protecția Copilului Braşov sunt acuzaţi că au vrut să smulgă un copil din braţele străbunicului, chiar în timp ce acesta îşi jelea soţia şi urma să o conducă pe ultimul drum. Deşi au mers la uşa bătrânului cu un executor judecătoresc, oficialii instituţiei susţin că au vrut doar să vadă cum se simte cel mic.
Marian are 12 ani şi a fost crescut de mic de străbunicii lui. Din cauza problemelor din această familie, autorităţile au decis să-l ia pe copil de la străbunici. Sentinţa a fost dată în iulie, dar Marian a rămas cu străbunicii. Acum două săptămâni, cel care i-a fost tată în ultimii ani a fost diagnosticat cu Covid, iar străbunica lui a murit. Imediat după acest moment, Protecţia Copilului a bătut de trei ori la uşa familiei, în trei zile diferite, pentru a-l lua pe copil.
Răzvan Iancu, purtător de cuvânt Primăria Râșnov: Din punct de vedere moral, desigur, nu este tocmai în regulă ce s-a întâmplat pentru că este o situaţie delicată. Nu neapărat în cazul de faţă, în general, în astfel de situaţii nu este chiar moral. Din punct de vedere legal fiind o sentinţă judecătorească, în acest caz de stabilire a domiciliului, probabil că trebuie dusă la îndeplinire.
Străbunicul copilului este însă decis să nu cedeze custodia lui Marian
Faptul că Protecţia Copilului ar fi venit să-l ia pe băiat într-un moment atât de greu l-a iritat la culme pe străbunicul lui Marian.
- Antonia, mama care a născut în ambulanţă, are doar 16 ani. Şi tatăl copilului este adolescent. Nici măcar...
- Ce se întâmplă cu fetița de 12 ani din Tulcea, însărcinată în 5 luni. Primar: „S-a jucat cu un...
- Cazul surorilor vândute de bunică unor familii de romi. DGASPC Mehedinți spune că fata de 12 ani a fost abuzată...
Alexe Dihoi, străbunic: De ce nu au venit înainte? Nu în ziua când am avut înmormântare. Cu Marian nu se întâmplă nimic. Până mor, nu pleacă de lângă mine.
De cealaltă parte, oficialii instituţiei susţin că nu s-au dus să-l ia pe băiat de lângă bătrânul îndurerat, ci doar să vadă cum se simte.
Mihai Priboi - director adjunct Protecţia Copilului Braşov: Cu atât mai mult cu cât vorbim de un context dificil, luând în considerare decesul unei rude. Mi se pare moral să ne interesăm de soarta copilului şi să identificăm nevoile acestuia.
Potrivit legii, sentința definitivă de scoatere a copilului din familie trebuie pusă în aplicare. Iar Protecția Copilului Brașov are competențe legale în acest sens, alături de executorul judecătoresc.
Străbunicul copilului este însă decis să nu cedeze custodia lui Marian și își va căuta dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰