Autorităţile austriece introduc şi ele obligativitatea testului Covid pentru românii care vor să treacă graniţa
Autorităţile române informează că Austria a emis, la data de 10 iulie, ordonanța prin care au fost actualizate condițiile de intrare pe teritoriul său.
Astfel, accesul persoanelor provenind din România cu destinația Republica Austria este posibil numai dacă acestea deţin un test biologic molecular SARS-COV-2 (PCR, RT), nu mai vechi de 4 zile de la data emiterii, tradus în limba germană sau engleză.
Pentru persoanele care nu dețin un astfel de test se aplică măsura autoizolării pentru o perioadă de 14 zile la domiciliu sau într-o unitate de cazare, pentru care trebuie prezentată dovada rezervării.
În situația în care persoanele călătorind din Romania nu pot prezenta la intrarea în Austria un test Covid-19 şi dovada cazării, le va fi interzisă intrarea pe teritoriul austriac.
Dacă pe perioada celor 14 zile de autoizolare este efectuat un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 al cărui rezultat este negativ, măsura autoizolării se suspendă.
- Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino. A abandonat unul pe drum, după ce a văzut...
- Un fiu de preot a luat bani de la interlopi şi s-a îmbogăţit din criptomonede. Apoi, nu a mai vrut să le dea...
- Un membru al clanului Sportivilor bănuit că a violat o fată de 14 ani, arestat preventiv. Minora ar fi o rudă
- Comuna din Suceava unde obiceiurile de rit vechi se ţin cu sfinţenie. Oamenii se pregătesc să sărbătorească...
- Doi bărbaţi din Bucureşti, prinşi în flagrant când luau mită 50.000 de euro. Ceruseră 500.000 de euro unei...
Prevederile ordonanței nu se aplică în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre alte destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri.
MAE precizează că autoritățile austriece pot solicita, la frontieră, documente care să justifice intrarea în ţara de destinaţie: domiciliu / rezidență / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043-1-503.24.65 și 0043-1-505.23.81, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0043-699.117.26027.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰