Avertisment ÎNFRICOŞĂTOR! Un cutremur de 8,1 grade este posibil în România
Două cutremure în mai puţin de 24 de ore au readus în discuţie, în România, pericolul unui dezastru în cazul unui seism puternic. Cele două din acest început de august au avut magnitudini de 4,6, cel de marţi, respectiv 4,9 cel de miercuri. Specialiştii spun încă că Vrancea e capabilă de un cutremur nimicitor, ultimele cercetări făcând să crească nivelul maxim posibil la 8,1.

Directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a declarat în exclusivitate pentru Observator că a fost realizată o hartă specială a Bucureştiului, din punct de vedere seismic. "La noi, până la realizarea acestei hărţi, cutremurul maxim posibil a fost de 7,8 grade. În urma ultimelor cercetări pe care le-am făcut am reconsiderat cutremurul maxim posibil la 8,1 grade Richter. Vrancea poate să producă un astfel de cutremur.", a spus Ionescu,
Directorul INFP a explicat şi care sunt cutremurele cele mai periculoase pentru România, plecând de la cele două de pe 1 şi 2 august: "În ultimele două zile s-au produs două cutremure între normal şi semnificativ. Cutremurele până la gradul 5 sunt cutremure normale pentru zona Vrancea. Cele două cutremure puteau fi simţite în zona epicentrală de către populaţie, iar la distanţe mai mari doar de căte cei care locuiau la etaje superioare. În România, cutremurele care pot provoca pagube sunt cutremurele cu magnitudini peste 7, şi nici atunci. Practic, ar trebui să îndeplinească mai multe condiţii pentru a provoca pagube. Cutremururul din 77 a avut 7,4 grade, s-a produs la o adâncime de 90 de km, a avut un anumit mecanism de rupere. Şi propagarea contează. Cutremurele care se produc în zona 90 de km. adâncime se propagă spre Bucureşti, celelalte, la adâncimi mai mari, au directivitate către nord-estul României."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰