Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Idilă începută pe Internet, încheiată la spital. Bărbat din Braşov aruncat în apele unui râu după o întâlnire cu o tânără cunoscută online

O escapadă amoroasă începută pe internet a sfârşit la spital pentru un bărbat din Braşov. Omul a mers la Baia Mare să cunoască faţă în faţă o tânără cu care fli

de Redactia Observator

la 21.03.2018 , 08:56

O escapadă amoroasă începută pe internet a sfârşit la spital pentru un bărbat din Braşov. Omul a mers până la Baia Mare să cunoască faţă în faţă o tânără cu care flirtase virtual, însă la întâlnire a ajuns şi fostul ei iubit. Braşoveanul a ajuns în apele aproape îngheţare ale unui râu, iar cuplul, la Poliţie. Anchetatorii încearcă acum să afle ce anume s-a întâmplat. Vă avertizăm, urmează imagini cu un puternic impact emoţional.

S-au scurs clipe dramatice pe malul râului Săsar. Pompierii se chinuie să tragă la mal un bărbat căzut în apele reci şi învolburate. Medicii reuşesc cu greu să îl stabilizeze. 

Oana Alexa Gonczi, purtător de cuvânt ISU Maramureş

Vezi și

Echipajul de descarcerare a scos victima din apă, iar echipajul de terapie intensivă l-a resuscitat. Din fericire, victima a răspuns manevrelor şi a fost predată cu puls la UPU Baia Mare.

Vasile Pop, Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare

Starea este foarte gravă. Pronostic foarte rezervat, datorita faptului că pe parcursul şederii în apă a a stat in apa a aînghiţit apă, a aspirat apă, şoc hipoternic şi cu stop cardiac. Sunt leziuni cerebrale care în acest moment nu ştim cât sunt de grave.

La câţiva metri, poliţiştii încătuşează un alt bărbat. Este dezbrăcat pe jumătate şi recită versete din Biblie. Lângă el, o femeie face gesturi disperate. Poliţiştii bănuiesc că unul dintre ei l-ar fi aruncat în apă pe bărbat. 

După minute bune de scandal, cei doi sunt duşi la audieri. Dar nu au putut oferi explicaţii. 

Florina Meteş, purtător de cuvânt IPJ MM

Aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei şi, ulterior, transportaţi la spitalul din Sighetul Marmaţiei unde au rămas internaţi în vederea efectuării unei expertize psihiatrice. 

Ar fi existat un triunghi amoros. Bărbatul scos din apă are 37 de ani şi venise din Braşov la Baia Mare pentru a o cunoaşte personal pe tânăra de 23 de ani cu care vorbise doar pe internet, timp de o săptămână. La întâlnire, şi-ar fi făcut apariţia şi fostul iubit, în vârstă de 43 ani, iar lucrurile s-au complicat. 

Câţiva trecători care au văzut trupul bărbatului plutind pe râul Săsar au anunţat imediat autorităţile. Ancheta, care e în desfăşurarea acum la poliţie, va stabili dacă acesta a fost împins sau s-a dezechilibrat.

Există bănuiala că cei doi scandalagii ar fi consumat substanţe interzise. Criminaliştii vor stabili dacă aceştia au încercat să-l omoare pe tânărul din Braşov sau a fost un accident. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Idilă începută pe Internet, încheiată la spital. Bărbat din Braşov aruncat în apele unui râu după o întâlnire cu o tânără cunoscută online