Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat din Vaslui şi-a torturat soţia cu un cuţit, pentru că l-a refuzat

Un bărbat din Vaslui, localitatea Albeşti, a fost arestat preventiv după ce şi-a chinuit soţia cu un cuţit. Femeia i-a refuzat propunerile amoroase, chiar şi atunci când bărbatul a pus mâna pe un cuţit.

de Redactia Observator

la 07.08.2018 , 21:29

Un bărbat din Vaslui, localitatea Albeşti, a fost arestat preventiv după ce şi-a chinuit soţia cu un cuţit.

Femeia i-a refuzat propunerile amoroase, chiar şi atunci când bărbatul a pus mâna pe un cuţit.

Ulterior, femeia a ajuns la Urgenţe, după atacul halucinant al soţului său.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au declarat că incidentul a avut loc când bărbatul i-ar fi cerut soției să întrețină relații sexuale și, deoarece ea l-ar fi refuzat, individul s-a înfuriat și a decis să-i aplice o corecție.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a mers la bucătărie, a luat un cuțit și i-a cerut din nou soției să întrețină relații sexuale, amenințând-o. Femeia l-a refuzat din nou, iar bărbatul ar fi început să o bruscheze și să o lovească, tăindu-și soția cu cuțitul în zona gurii.

În urma incidentului, femeia a suferit o plagă tăiată la nivelul buzei superioare și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

„Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost prezentat ulterior instanței, cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Vaslui a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe în familie și tentativă la viol”, a afirmat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Un bărbat din Vaslui şi-a torturat soţia cu un cuţit, pentru că l-a refuzat