Bilanț coronavirus în România, 24 iulie. Peste 120 de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru sâmbătă, 24 iulie 2021, că au fost înregistrate 126 cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 12.138 de teste RT-PCR (4.096 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.042 la cerere) și 13.600 de teste rapide antigenice.
Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.183 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.047.199 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 126 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Bilanțul deceselor
Până astăzi, 34.267 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 23.07.2021 (10:00) – 24.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din Neamț.
Acest deces este anterior intervalului mai sus menționat și a fost introdus în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate și s-a produs în luna iulie 2021.
Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani, iar pacienta a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 279. Dintre acestea, 37 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat 8.614.357 de teste RT-PCR și 1.748.085 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.138 de teste RT-PCR (4.096 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.042 la cerere) și 13.600 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 644 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 452 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.337 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 46 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 249 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.031 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 iulie, 354 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 51.150 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰