Bilanțul cutremurului de sâmbătă din Ecuador a ajuns la 553 de morți
Bilanțul victimelor cutremurului din Ecuador a ajuns la 553 de persoane decedate, peste 7.000 de răniți și 163 de persoane încă date dispărute, au declarat autoritățile din această țară, citate de agenția de presă DPA.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Bilanțul victimelor cutremurului din Ecuador a ajuns la 553 de persoane decedate, peste 7.000 de răniți și 163 de persoane încă date dispărute, au declarat autoritățile din această țară, citate de agenția de presă DPA.
Lucrătorii angajați să acționeze în caz de catastrofe distribuie apă potabilă în zonele cu distrugeri masive provocate de cutremurul de 7,8 grade magnitudine pe scara Richter care a lovit coasta de nord-vest a Ecuadorului sâmbătă seara, a informat agenția locală pentru managementul situațiilor de urgență.
Alte două replici puternice ale cutremurului de sâmbătă au zguduit țara miercuri dimineața. Aceste noi cutremure de 6,1 grade și, respectiv, 6,3 grade magnitudine pe scara Richter au fost cele mai puternice dintre cele peste 400 de replici seismice care s-au produs în Ecuador după marele cutremur de sâmbătă.
Peste 23.500 de oameni și-au părăsit locuințele refugiindu-se în adăposturi, a precizat agenția pentru managementul situațiilor de urgență.
Presedintele Ecuadorului, Rafael Correa, a estimat daunele provocate de cutremurul de sâmbătă la 3 miliarde de dolari, mai informează agenția DPA.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰