Galerie foto BMW nou-nouţ, de 150.000 €, făcut praf într-un accident în Galaţi. Şoferul îl conducea de doar câteva minute
Un bărbat de 47 de ani din Galaţi s-a răsturnat cu maşina în afara drumului, pe DN 22B, după ce a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetul metalic. Accidentul, produs pe 14 noiembrie, nu s-a soldat cu victime, însă autoturismul, un BMW nou-nouţ, ridicat din reprezentanţă cu doar câteva minute înainte, a fost grav avariat.
Accidentul s-a petrecut joi, 14 noiembrie, în jurul orei 16:10, pe şoseaua dig dintre Brăila şi Galaţi. Bărbatul se îndrepta spre Galaţi când, potrivit primelor date, a pierdut controlul direcţiei, a lovit parapetul metalic şi s-a răsturnat în afara carosabilului.
Din fericire nu au existat victime în urma accidentului. Doar autoturismul a suferit avarii serioase, după cum relevă şi imaginile surprinse la faţa locului.
Un şofer din Galaţi a pierdut controlul şi s-a răsturnat cu BMW-ul abia scos din reprezentanţă
Maşina de 150.000 € a fost grav avariată. Şoferul, testat negativ la etilotest, a scăpat teafăr
BMW nou-nouţ, condus doar câteva minute
Potrivit informaţiilor transmise, autoturismul implicat în accident era nou-nouţ, un BMW în valoare de aproximativ 150.000 de euro, ridicat din reprezentanţă cu doar 10-15 minute înainte de producerea accidentului.
Poliţiştii rutieri l-au testat pe şofer cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero. Bărbatul avea permisul în regulă, însă va fi sancţionat conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În urma accidentului, traficul s-a desfășurat alternativ pe un singur sens de mers, până la degajarea carosabilului.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰