Se schimbă buletinele. Proiectul pentru noile cărţi de identitate, în dezbatere publică
Ministerul Afacerilor Interne anunţă că supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români.
Ministerul Afacerilor Interne anunţă că supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români.
Buletinele românești se vor modifica, pentru a îndeplini standardele stabilite la nivelul Uniunii Europene.
Buletinele românilor se modifică, pentru a îndeplini standardele UE
"În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români. Pentru a asigura cetățenilor români exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiții similare celorlalți cetățeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021). Astfel, se aduc îmbunătățiri majore actualului act de identitate, prin utilizarea unor tehnologii de fabricație avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecția IT oferită de mediile de stocare electronice. Prin intermediul noului act de identitate, cetățenii români vor putea, indiferent de locul unde se află (în România sau în afara teritoriului național), să interacționeze online cu autoritățile administrației publice și să solicite prestarea de servicii publice. Întrucât, identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezența fizică a cetățeanului, la ghișeu, nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanță servicii, precum: înmatricularea unui autovehicul, obținerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizații sau a altor documente de la autoritățile publice, depunerea unor declarații personale prevăzute de lege ș.a. Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate și, în aceste condiții, va asigura „funcționalitatea de card de sănătate”, informează ministerul.
Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani și, opțional, sub această vârstă, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali.
Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obține un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România.
Producerea noilor acte de identitate se va realiza, centralizat, de către Compania Națională „Imprimeria Națională”.
Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰