Video Căpușele, pericolul invizibil al primăverii: "Muşcătura nu doare, dar consecinţele apar după câteva zile"
Primăvara ne scoate din case, dar nu vine singură. Odată cu soarele şi plimbările în parc apar şi musafirii nepoftiţi, aproape invizibili. Căpuşele au devenit deja un pericol real, iar o ieşire relaxantă în natură se poate transforma rapid într-o vizită neaşteptată la spital. Medicii au tratat deja mai multe cazuri, printre care şi copii. Specialiştii, însă, ne avertizează: muşcătura nu doare, dar consecinţele pot apărea câteva zile mai târziu.
Nici nu a început bine primăvara, iar, la Suceava, micile insecte au făcut deja primele victime.
"Avem de la 1 martie un număr de 11 persoane, care au fost muşcate, şase copii şi cinci adulţi. Este important ca pacientul să urmărească locul înţepăturii, să vadă dacă sunt modificări la acest nivel şi în funcţie de acestea se adresează Serviciului de Boli Infecţioase", explică Tiberius Brădăţan, Spitalul Judeţean Suceava.
Cele mai multe muşcături nu sunt dureroase şi trec uşor. Problema apare însă ulterior. Unele căpuşe pot transmite boala Lyme, iar simptomele nu apar imediat. Medicii avertizează că zona muşcăturii trebuie monitorizată între 7 și 14 zile. Oboseala inexplicabilă, lipsa de concentrare sau apariţia unei erupţii pot fi semne de alarmă.
"Relaxarea în natură sau în parc ar trebui să vină şi cu măsuri pentru a preveni muşcăturile de căpuşe. Este recomandat ca îmbrăcămintea să fie de culoare deschisă. Extremităţile să fie protejate şi totodată, zonele cu vegetaţie înaltă ar trebui să fie evitate. Important este şi la întoarcerea acasă să facem o verificare amănunţită a hainelor şi a corpului", explică Angela Bertea, reporter Observator.
Cei care au fost muşcaţi, ştiu cum să se ferească. Restul, încearcă să se protejeze cum pot.
"Prefer să ajung la un medic cât de aproape ar fi, orice cabinet sau chiar la spital, pentru că asta e cel mai sigur. Eu evit foarte mult locurile unde e foarte multă iarbă pentru că se iau de oriunde presupun", explică o tânără.
Autorităţile anunţă că vor începe campanii de dezinsecţie, în special în zonele de agrement.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
