Carmen Dan anunţă modificări importante! Ce se va întâmpla la concursurile de la Academia de Poliţie şi școlile de agenți și subofițeri, începând din 2018
Carmen Dan anunţă că eliminarea condiţiei de înălţime va fi menţinută şi la viitoarele concursuri la Academia de Poliţie şi şcolile de agenţi şi subofiţeri.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, anunţă că eliminarea condiţiei de înălţime va fi menţinută şi la viitoarele concursuri din sursă externă şi pentru cele din anul 2018 la Academia de Poliţie şi şcolile de agenţi şi subofiţeri. În ceea ce priveşte introducerea traseului practic aplicativ, Carmen Dan precizează că va putea include şi alt tip de probe, în funcţie de cerinţele instituţiilor beneficiare.
Ministrul Afacerilor Interne, a făcut mai multe precizări referitoare la ordinul aflat în dezbatere publică şi care face referire la introducerea unui traseu practic aplicativ şi eliminarea condiţiei de înălţime la admiterea în şcolile din subordinea ministerului.
”Eliminarea condiţiei de înălţime va fi menţinută şi pentru viitoarele concursuri din sursă externă şi pentru cele din anul 2018 la Academia de Poliţie şi şcolile de agenţi şi subofiţeri. Traseul practic-aplicativ se va utiliza, ca probă de verificare a aptitudinilor fizice, la concursurile din anul 2018 pentru şcolile de agenţi şi subofiţeri şi pentru admiterea la Academia de Poliţie. În funcţie de cerinţele instituţiilor beneficiare, traseul va putea include şi alt tip de probe, aşa cum este şi în prezent în cazul traseului destinat şcolii de subofiţeri pompieri”, a precizat Carmen Dan, într-un mesaj postat pe Facebook.
- SCHIMBARE MAJORĂ la Serviciul Permise şi Înmatricularea Vehiculelor Bucureşti! Se întâmplă din această...
- Accident înfiorător în Constanţa! Sunt şase victime, după ce două maşini s-au făcut praf la ieşirea din...
- Avertizări de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi! Cod galben de VREME REA în următoarele ore. Ce zone sunt afectate
- Atac armat la o biserică din Texas: 26 de morți și peste 20 de răniți
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, anunţă că eliminarea condiţiei de înălţime va fi menţinută şi pentru viitoarele concursuri din sursă externă şi pentru cele din anul 2018 la Academia de Poliţie şi şcolile de agenţi şi subofiţeri. În ceea ce priveşte introducerea traseului practic aplicativ, Carmen Dan precizează că va putea include şi alt tip de probe, în funcţie de cerinţele instituţiilor beneficiare.
Potrivit acesteia, pentru concursurile din sursă externă, în funcţie de natura postului, organizatorul examenelor va decide dacă este necesară introducerea verificării aptitudinilor fizice sau nu. ”Spre exemplu, sunt funcţii de specialitate care nu impun parcurgerea unei astfel de probe – contabili, medici sau asistenţi medicali, personal destinat interacţiunii cu publicul (la ghişeele birourilor de înamatriculări auto, paşapoarte, evidenţa populaţiei)”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne.
Carmen Dan a precizat că datele organizării concursurilor din sursă externă, precum şi condiţiile desfăşurării acestora vor fi comunicate de către instituţiile organizatoare, nefiind un demeres centralizat la nivel de minister. ”Am încredere că prin aceste măsuri cât mai mulţi tineri vor avea ocazia să aleagă o carieră în MAI”, a mai spus ministrul. Proba sportivă la examenul de admitere în şcolile de agenţi şi subofiţeri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din ianuarie 2018 va consta într-un traseu practic aplicativ, potrivit unui ordin de ministru pus în dezbatere publică.
Potrivit MAI, introducerea, începând cu ianuarie 2018, a traseului practic aplicativ la concursul de admitere în şcolile de agenţi şi subofiţeri în locul probelor de verificare a aptitudinilor fizice susţinute la examenele precedente are la bază mai multe argumente, printre care şi cele legate de "necesitatea adaptării probelor de concurs la nevoile instituţionale şi la standardele internaţionale". Una dintre consecinţele imediate ale acestei schimbări este eliminarea baremului de înălţime în condiţiile în care testarea calităţilor fizice ale candidaţilor va impune şi o anumită statură necesară parcurgerii acestor probe. Menţinerea probelor sportive susţinute până în prezent (alergare de rezistenţă, viteză şi aruncarea unei mingi medicinale) ar fi făcut imposibilă susţinerea examenului de admitere din ianuarie 2018, în special din cauza condiţiilor meteo specifice sezonului rece care ar fi putut pune în pericol sănătatea candidaţilor.
"Din perspectiva nevoilor instituţionale, parcurgerea traseului practic aplicativ contribuie la testarea a patru calităţi motrice de bază - viteza, rezistenţa, îndemânarea şi forţa, dar şi la verificarea rapidităţii reacţiei candidatului. Fiecare concurent de la instituţiile de învăţământ ale MAI care pregătesc poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră va trebui să realizeze traseul ce cuprinde 11 elemente într-un timp de maxim 2 minute şi 25 secunde (elementele din care este alcătuit traseul sunt detaliate în anexa la OMAI supus dezbaterii publice). Datorită specificului aparte al muncii pe care o desfăşoară reprezentanţii IGSU, la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti traseul aplicativ este diferit de cel aplicat pentru şcolile de jandarmi şi de poliţie. Astfel, traseul presupune 10 elemente pe care candidatul trebuie să le parcurgă. Elementele trebuie parcurse într-un minut şi cinci secunde", spune MAI, susţinând că o abordare similară a probelor sportive se regăseşte şi la admiterea în şcolile ministerelor de interne din mai multe state europene - Austria, Belgia, Canada, Olanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, Ungaria sau Spania.
MAI organizează, în premieră, o sesiune de admitere în luna ianuarie 2018 în şcolile de agenţi şi subofiţeri. Vor fi scoase la concurs 2.880 de locuri - 1.600 pentru agenţi de poliţie, 700 pentru subofiţeri jandarmi, 300 pentru subofiţeri pompieri şi 280 pentru poliţişti de frontieră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰