Ce înseamnă scenariile verde, galben şi roşu, pentru reîntoarcerea elevilor la şcoală, din 8 februarie
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a emis hotărârea nr. 5 din 03.02.2021 privind propunerea reluării activităților ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.
![](https://img.observatornews.ro/0/2021/2/3/408970/16123630876d83c45e.webp?w=430&f=2&v=2)
În document se propune reluarea activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, după următoarele scenarii:
Scenariile verde, galben şi roşu
Scenariul verde - Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreșcolari, preșcolari și școlari.
Scenariul galben – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal.
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
- Un minor de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident grav, în Constanţa. A fost găsit...
- Rezultate LOTO 6/49 duminică 16 februarie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
- Eurostat: România este codaşa Uniunii Europene la educaţia digitală. Care sunt cauzele
- Cutremur azi în România. Un seism de 3,6 pe scara Richter s-a produs în Vrancea
Scenariul roșu – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar.
De asemenea, în document se propune ca, indiferent de scenariile prevăzute la alin. (1), stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual, să se desfășoare cu prezența fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății.
Se propune ca decizia cu privire la modalitatea de desfășurate a activităților ce presupun prezența fizică a studenților în cadrul instituțiilor de învățământ superior, se ia de către conducătorii acestora, în baza autonomiei universitare.
În localităţile carantinate, elevii nu se reîntorc la şcoală
La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.
În situația modificării ratei de incidență cumulată, care determină încadrarea într-un alt scenariu din cele prevăzute la alin. (1), constatarea și modificarea scenariului se face în condițiile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății.
Se propune elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită măsura complementară a suspendării activității, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰