Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce s-a întâmplat cu rezoluţiile de la început de an, o lună mai târziu. "Nu avem răbdare, vrem totul pe moment"

A trecut doar puţin peste o lună de când am intrat în noul an şi multe dintre rezoluțiile pentru 2025 sunt deja date uitării. Conform unui studiu recent, unul din doi români și-a abandonat planurile. Veniturile mici, timpul insuficient și lipsa de motivație sunt principalele motive pentru care au renunţat. 

de Iulia Pop

la 09.02.2025 , 21:14

Rezoluţii şi planuri sunt multe, dar în practică este mai greu. 

"În noul an, eu mi-am propus să călătoresc mai mult şi mai departe. La o lună distanţă sunt tot în frig şi nu am picioarele pe nisipul fierbinte, dar nu renunţ la visurile mele. Câţi de "trebuie să, de luni o să, de la întâi încep" mai sunt pe lista de rezoluţii pentru 2025? Un studiu realizat recent arată că 53% dintre români au intrat cu o mulţime de planuri în noul an. Acum, la început de februarie, doar 14% mai lucrează la toate obiectivele propuse", spune Iulia Pop, reporter Observator.

"Cognitiv suntem concentraţi pe a începe ceva nou şi a ne face planuri, însă emoţional-relaţional nu avem resurse pentru acest lucru, şi cum de cele mai multe ori emoţionalul este cel care conduce, el dirijează creierul către a abandona aceste planuri. Este important să avem un plan pe termen lung, unde vrem să ajungem peste 10 ani, cumva să fie ceva permanent pe care noi să-l urmărim. De exemplu, vreau ca peste 10 ani să petrec în medie 2 luni pe an în afara ţării, în vacanţe şi în fiecare lucru să fac ceva pentru acest lucru, să ştiu în ce direcţie, în ce locaţie, cu ce bani, cu cine în jurul nostru", a explicat Irina Gruia, psiholog. 

Vezi și

Rezoluţiile trebuie să fie realiste

Pe acelaşi subiect

Rezoluţiile trebuie să fie realiste, spun specialiştii. Dacă în loc să ne propunem să slăbim 20 de kilograme în 2025, ne fixăm ca obiectiv să slăbim câteva kilograme în primele 3 luni ale anului, avem mult mai mari şanse de reuşită.

"În luna ianuarie este plină sala. Din februarie, martie încolo observăm o scădere a clienţilor care s-au apucat la început de an de mişcare. De cele mai multe ori există lipsa de motivaţie, dar intervin de asemenea şi lucruri din viaţa de zi cu zi. Nu putem să ne mişcăm dacă nu suntem în regulă cu psihicul şi nu putem fi în regulă cu psihicul dacă nu ne mişcăm", spune Elena Pariș, antrenor fitness.

Şi lipsa timpului reprezintă o barieră pentru mulţi dintre români. "Cred că în general noi, ca şi oameni, ne grăbim foarte mult şi nu avem răbdare şi cred că tocmai asta ne face să renunţăm: faptul că nu avem răbdarea necesară şi nu aşteptăm, vrem totul să fie pe moment", este de părere o tânără.

Sunt şi oameni care nu se abat de la panurile lor orice ar fi. "În momentul de faţă sunt la serviciu şi ce ne-am propus noi se termină în martie anul viitor şi noi zicem că se termină", povesteşte un bărbat. "Îmi ating scopurile, adică fac tot ce ţine de mine. Recunosc că anul trecut mi s-au îndeplinit mai toate scopurile pe care mi le-am propus", zice o femeie.

Tot studiile arată că persoanele care îşi setează obiectivele la începutul anului au de 10 ori mai multe şanse să îşi atingă dorinţele decat cei care nu o fac.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Nicuşor Dan: "Cred că USR ar fi potrivit să fie la guvernare, pentru că e un partid reformist". Sunteţi de acord?
Observator » Evenimente » Ce s-a întâmplat cu rezoluţiile de la început de an, o lună mai târziu. "Nu avem răbdare, vrem totul pe moment"