Video Ce trebuie să faci dacă rămâi blocat în lift. Câteva secunde fac diferenţa între viaţă şi moarte
Sunt aşadar accidente cu repetiţie, aşa că este important să ne asigurăm că știm exact ce trebuie să facem în cazul nefericit în care suntem blocaţi într-un lift care se prăbușește sau rămâne blocat între etaje. Pentru că acțiunile pripite în primele secunde fac diferența între viață și moarte.
În primul rând, trebuie să încercăm, pe cât posibil, să rămânem calmi. Apoi ne întindem pe podea - deşi pare greu de crezut, este poziţia cu cele mai mari şanse de supravieţuire, pentru că forţa şocului se distribuie uniform şi ne protejăm astfel şi organele interne.
Foarte important de asemenea, trebuie să ne protejăm capul. Punem o mână sub el ca să amortizăm căderea, în timp cu cealaltă mână ne putem feri de resturile căzute din tavan. Şi atenţie, NU sărim sub nicio formă. Deşi poate ne vine, instinctiv, în momentul impactului, săritura este ca o condamnare la moarte.
În cazul în care liftul s-a blocat complet, nu trebuie să forţăm uşile. Mai bine apăsăm butonul de alarmă prelungit şi încercăm să apelăm 112 sau numărul firmei de service care este de obicei afişar în interiorul cabinei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
