Cel mai tânăr primar din istoria Norvegiei, în vârstă de 19 ani, primit de Raed Arafat. Legăturile vechi dintre DSU şi comuna din care provine tânărul
Cel mai tânăr primar din istoria Norvegiei, Havard Handeland, în vârstă de 19 ani, a fost primit luni de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, informează Agerpres.
Aflat cu o delegaţie în România, Havard Handeland a discutat cu şeful DSU despre relaţiile bilaterale strânse existente între România şi Norvegia, atât pe linia managementului situaţiilor de urgenţă, cât şi prin acţiunile viitoare de colaborare pe linia protecţiei civile şi a rezilienţei societale, se precizează pe pagina de Facebook a DSU.
"Relaţiile dintre România şi Norvegia pe linia salvării de vieţi datează încă de la începutul anilor 1990, Crucea Roşie din Sauda, unde este primar Havard Handeland, aducând un aport imens în ceea ce priveşte sprijinul oferit în dezvoltarea primului echipaj SMURD din judeţul Mureş", arată sursa citată.
În luna septembrie a anului trecut, cetăţenii norvegieni ai comunei Sauda aveau să îşi aleagă primarul, persoana însărcinată cu rolul de autoritate executivă la nivel local. Premiera acestor alegeri a fost reprezentată de câştigarea scrutinului de către cel mai tânăr politician din istoria Regatului Norvegiei, care a preluat mandatul de la predecesorul său ce câştigase la vârsta de 21 ani, menţionează DSU.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰