Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cele 4 surori din Oradea au fost spulberate pe trotuar de un șofer de 20 de ani, care a mai avut permisul suspendat

O familie din Oradea pare lovită de un blestem! Patru surori sunt în stare gravă după ce au fost spulberate pe trotuar de un vitezoman. Fetele, cu vârste între 8 şi 20 de ani, au scăpat cu viaţă, dar au răni grave. Două dintre ele au fost prinse sub maşină. Iar o adolescentă de 14 este în pericol de a-şi pierde un picior. 

de Redactia Observator

la 28.07.2018 , 19:43

O familie din Oradea pare lovită de un blestem! Patru surori sunt în stare gravă după ce au fost spulberate pe trotuar de un vitezoman. Fetele, cu vârste între 8 şi 20 de ani, au scăpat cu viaţă, dar au răni grave. Două dintre ele au fost prinse sub maşină. Iar o adolescentă de 14 este în pericol de a-şi pierde un picior. Pentru părinţi, nenorocirea vine la un an după ce un alt copil de-al lor a fost implicat într-un teribil accident rutier. Acesta e în comă.

Un elicopter SMURD a dus-o pe fata de 14 ani de urgenţă la Timişoara, unde medicii duc o luptă contra cronometru să-i salveze piciorul.

Adolescenta era împreună cu trei dintre surorile ei pe un trotuar, în centrul Oradei, când o maşină le-a lovit în plin.

Vezi și

Cele patru fete se întorceau dintr-o excursie. Ar fi trebuit să se întâlnească cu fratele lor, la câţiva metri de locul unde le-a lovit nenorocirea. Când a ajuns acolo, băiatul a găsit doar lucrurile lor împrăştiate peste tot.

”Trebuia să mă duc după ele în staţie. dar n-am apucat să ajung că pe drum m-au sunat: hai că ne-a lovit”, povestește fratele fetelor.

Maşina care le-a lovit pe cele patru surori era condusă de un băiat de 20 de ani. Şoferul a intrat cu viteză într-un sens giratoriu, şoseaua era udă şi într-o clipă a pierdut controlul volanului.

”Şoferul este un tânăr de 20 de ani care a mai avut suspendat dreptul de a conduce, tocmai pentru nerespectarea regimului de viteză”, spune Alin Gherman, șeful Biroului Rutier Oradea.

Cele mai mici dintre surori, în vârstă de 8 şi de 12 ani au fost mai norocoase. Nu au răni foarte grave iar familia ar putea să le ia acasă. Lupta medicilor se duce acum pentru fetele de 14 şi 20 de ani care au fost prinse sub maşină şi au nevoie de descarcerare.

Ca un blestem, familia celor patru surori a fost lovită de o nenorocire şi vara trecută. Unul dintre cei 10 copii ai familiei, un băiat de 11 ani, a fost lovit de o maşină şi de atunci este într-o stare vegetativă.

Băiatul îngrijit acasă de familie a fost subiectul unei controverse. Părinţii i-au acuzat pe medicii din Oradea că l-au externat, deşi era în comă. Medicii au transmis atunci că nu puteau face mai mult. Chiar ministrul Sănătăţii s-a ocupat personal de cazul băiatului. A fost adus în Capitală, pentru o investigaţie neurologică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Cele 4 surori din Oradea au fost spulberate pe trotuar de un șofer de 20 de ani, care a mai avut permisul suspendat