Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Chinezăria" cu care au fost dotați polițiștii din București, retrasă după doar câteva zile. S-ar fi făcut mai tare de rușine

Sindicatul Europol a publicat o "demonstrație" cu noile dispozitive de spart parbrize ce au intrat în posesia polițiștilor bucureșteni, după incidentul jenant în care un șofer cu Mercedes a făcut circ în trafic fără ca agenții să-i poată face ceva. Dintr-un plastic de slabă calitate, "ciocănelul" ar fi fost complet inutil într-o situație de criză. De altfel, polițistul care a testat dispozitivul nu a putut sparge un geam ce era deja... spart.

de Daniel Murărescu

la 15.11.2022 , 15:59

"După incidentul din București, șefii s-au grăbit să ia „măsuri”, în stilul caracteristic, și au dotat polițiștii cu dispozitive de spart geamuri. Ridicolul situației este reprezentat de faptul că după numai câteva zile de la distribuirea „dispozitivelor”, adică un plastic ce avea încorporat o bucată de metal, acestea au fost retrase urgent", au scris reprezentanții Sindicatului Europol, pe Facebook.

"Motivul este simplu, nu numai că nu puteau sparge un geam cu această „chinezărie” dar după câteva lovituri în geam se rupea plasticul și pica metalul, după cum se poate vedea în material video", susțin sindicaliștii.

Filmul celor 11 ore în care un şofer cu Mercedes a batjocorit oamenii legii, în București

Vezi și

La volanul unui bolid, un individ a sfidat doi poliţişti şi patru jandarmi şi i-a lăsat spectatori la show-ul său periculos prin trafic. Agenţii s-au învârtit haotic pe lângă maşina tânărului şi nu au reuşit să spargă geamul limuzinei. Şoferul s-a făcut nevăzut şi a continuat să-i ironizeze de acasă.

Timp de 11 ore poliţiştii n-au făcut nimic pentru că nu au avut mandat să îl ridice. Mai marii din poliţie recunosc şirul de erori din interveţie. 

Maşina era a mamei tânărului, o cunoscută cântăreaţă de manele. Familia ar avea legături cu clanul Ștoacă, supranumit "stăpânul cartierelor Ferentari și Rahova" şi în mai multe dosare privind traficul de droguri. Individul a mai fost cercetat, în 2020, pentru deţinere de droguri. În trecut, a mai fost filmat în timp ce intimida alţi şoferi. Acum este reţinut. A fost amendat cu 6.000 de lei şi este cercetat doar pentru tulburarea liniștii si ordinii publice. 

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » "Chinezăria" cu care au fost dotați polițiștii din București, retrasă după doar câteva zile. S-ar fi făcut mai tare de rușine